Acest fir de nisip care nu-ţi dã pace
cãlãtoreşte de departe
poate de undeva de deasupra Mediteranei
scãpat din guşa albatrosului neucis
în furtuni care dãrâmã corãbii
dar nu îneacã visele şi poveştile eroilor
şi care scot din adâncuri glasuri pierdute
în pãduri de coral cu rãdacinile
bine înfipte în amfore în care nu s-a uscat vinul
şi mierea nu şi-a pierdut mirosul stupului
ultima atingere a bucãtãresei
mai persistã pe ciobul umil
care-şi cautã perechea în inima coralului
în burţile rechinilor sau în solzul valurilor
pe care plutesc petroliere care elibereazã haosul
în viaţa rândunicii-de-mare
şi pânã în coliba pescuitorului de stridii
care aruncã harponul
mai bine decât putea Don Quijote
sã arunce lancea
cocoţat pe spinarea valului
mai bine decât pe orice Rocinantã
singurã marea îi pune bucatele la picioare
ca acea mândrã Dulcinee
retrasã astãzi la pensie
bate la picior televiziunile tabloide
ascuns în pliurile pantalonilor triumfãtori
nu se simte totuşi nicãieri mai în largul sãu
decât pe spinarea locomotivei
care sfideazã distanţa dintre Tokio şi Osaka
nu mai are timp a-şi aminti
apusurile din timpul locomotivei cu aburi
priveşte spre constelaţia reclamelor
din cartierul financiar al megalopolisului
care înlocuiesc lumina stelelor
deturnând zborul lãstunilor şi sensul poeziei
şi unde labirintul lui Dedal se multiplicã la nesfârşit
iar dragostea se dilueazã în doze infinitezimale
Medeea prezice din ce în ce mai prost viitorul
îmbrãţişãrilor pe metrul pãtrat de spaţiu locuibil
Acest fir de praf care încã eşti
în timp ce alţii ţi-au fixat deja viitorul
în limite strâmte
se ascunde din ce în ce mai greu
de lumea dezlãnţuitã
care-şi cere tributul inocenţei
ca regele care a asmuţit Minotaurul
şi a tãiat firul Ariadnei.