şi când ninge şi când plouã
şi pe senin şi pe furtunã
mã închin dimineaţa soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mã rog stelelor ca şi cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi vãd de mersul înainte
din prãpastie în prãpastie în cãutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele sãvârşesc pãcate nenumãrate
oricum e inutil sã numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
şi-mi trec toate supernovele prin simţuri
cât sã mã bucur de univers cu ochii închişi
între douã naşteri şi o moarte
nu sãrut icoane zugrãvite de sfinţi impotenţi
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate şi nici nu aduc jertfe miei
doar mã aplec în mine şi apoi mã ofer tuturor
consumaţi-mã cât mai sunt
nu vã sfiiţi sã gustaţi din iubire
cu tot pãcatul
cu toatã pofta
