Fragment din volumul EVANTAIUL ALBASTRU 2011
DE BOBOTEAZÄ‚
Amintiri!...
Şi dacã mai aduci din cãsuţa cu amintiri şi Sfânta zi a Bobotezei?!...
Când, în apa îngheţatã a Dunãrii, printre sloiurile de gheaţã, care-şi unduiesc spinarea solzoasã şi neliniştitã, Preotul, dupã Slujba de Boboteazã ţinutã la malul Dunãrii de un întreg Sobor de preoţi, aruncã Sfânta Cruce binecuvântatã!...
Şi nu orice fel de cruce!...
Oricum, nu o cruce de lemn, care, plutind pe deasupra, ar fi uşurat încercarea anevoioasã de a o prinde…
Nu!…
O cruce grea de metal, acoperitã cu o poleialã de argint, spre fala negustorilor brãileni, cruce, care se scufunda printre sloiurile ce-şi scãldau propriul lor joc de oglinzi în apa îngheţatã…O cruce, care îşi amesteca strãlucirea prin unduirile lor, ascunzându-se vederii, şi cerându-se cãutatã…
Şi mai vezi încã, un stol de treizeci şi trei de tineri aproape dezbrãcaţi, cu trupul uns bine cu grãsime, pentru ca apa prea rece sã alunece şi sã-i ocoleascã, cum îşi leapãdã de pe ei pelerinele negre ale pãcatului, cu care ieşiserã din baraca în care se dezbrãcaserã şi se aruncã temerar în Dunãrea potopitã de gerul Bobotezei…Ca sã prindã Crucea!... Sã o gãseascã în apa îngheţatã!...Sã o salveze de la înec!...
Şi sã se salveze şi pe ei din întunericul pãcatelor sãvârşite de ei înşişi, cu voie sau fãrã voie!...Sã o aducã la mal, purificatã şi dãtãtoare de viaţã!...Şi sã o înapoieze preotului, care va sfinţi, apoi, apa!...Apã, din care fiecare va duce acasã o sticluţã cu leacul sfinţit şi miraculos!...
De altfel, este ştiut cã dintre acei temerari, doar unul avea sã fie câştigãtorul!...Cel care prinde Crucea!...Şi cel care o sã primeascã premiul!...Premiu, care putea fi mai mic sau mai mare!...Dupã cum se stabilise în acel an…Mai bogat sau mai sãrac!…
Iar dacã apa Dunãrii era îngheţatã bocnã, cum îi stãtea ei în obicei, atunci când gerul era chiar â€ţgerul Bobotezeiâ€, cu o zi înainte se fãcea un fel de copcã, destul de mãricicã, în care a doua zi avea sã fie aruncatã Sfânta Cruce. Şi toatã noaptea, oameni, anume puşi, pãzeau copca de îngheţ şi-i spãrgeau mereu capacul de gheaţã, pentru ca sã fie numai bunã de folosit a doua zi, când va veni clipa sfinţitã…
Dupã ce se întâmplau toate acestea, aşteptai partea a doua a ceremoniei…
Cãci dupã ce ai participat la sfinţirea apelor, ţi se uşureazã sufletul şi ţi se deschide inima spre bucuria profanã…Urmeazã partea laicã…Şi, mai distractivã…
Jocuri?...
Jocuri de Boboteazã!...
Se fixa pe un vas bine ancorat la mal, ce se legãna printre sloiurile de gheaţã, un catarg bine legat în poziţie orizontalã, ca un braţ legãnat deasupra apei; se mai lega un purcel viu atârnat, acolo, la capãt; se ungea spornic cu grãsime toatã lungimea catargului, ca acesta sã fie cât mai alunecos…Şi începea întrecerea!...
Fiecare înotãtor de pe mal, amator sã participe, trecea puntea, urca pe vas, apoi încerca sã strãbatã capcana aceea cam subţire, nesigurã, alunecoasã şi îngheţatã, vrând sã ajungã acolo, la capãtul catargului, sã punã mâna pe purcel…Mulţi amatori, un singur învingãtor!...Totul era un spectacol copios!...
Cãci fiecare avea antrenamentul lui…Şi mai ales, metoda lui…Unul pe partea de sus a catargului, altul pe dedesubtul lui, încercând sã se ajute numai de mâini…
Şi majoritatea aluneca de pe catarg chiar la început şi fiecare cãdea în apa îngheţatã, ce se cãsca duşmãnoasã, aşteptând lacomã sã mai prindã pe careva în braţele sale de gheaţã…
Alţii ajungeau pânã mai spre mijlocul catargului…
Şi, numai cei mai vânjoşi, rãzbeau chiar pânã la capãt, încercând sã dezlege porcul…
A fost mare haz când, odatã, unul a rãmas agãţat cu dinţii de funia pe care încerca s-o dezlege ajutându-se şi cu gura…Cãci mâinile i-au alunecat…Dar a reuşit totuşi!...Şi a cãzut în apa îngheţatã!...Dar şi cu prada în braţe, prinsã din zbor parcã, cãci aceasta, dezlegatã, a cãzut şi ea…Şi, iatã, cã a nimerit unde trebuia!…A fost sã fie!...
De obicei, învingãtor a fost, ani la rând, unul renumit…Dumitrel Å¢iganu’!...Nu ştiu cum de avea atâta curaj şi atâta pricepere!...Dar, mereu prindea crucea şi ducea acasã purcelul împopoţonat cu fundã coloratã la gât…
Peste ani, au mai fost şi alţii, care reuşeau sã fie câştigãtori, dar el a rãmas de pominã, pentru cã, mulţi ani la rând, nu l-a întrecut nimeni…Cu toate cã, pentru aceastã zi, se respecta un pact consfinţit, pact prin care toţi hoţii şi toţi rãufãcãtorii era iertaţi de povara urmãririi şi arestãrii, pentru o zi şi o noapte…Iar aceştia puteau şi ei sã participe la întrecere…Şi se pricepeau!...Cãci şi ei erau oameni ai apelor!...
De fapt, curajoşi se mai gãseau!...Mãcar pentru hârjoana cu pãsãrile de apã!...Alt joc!...Altã metodã!...Aceste pãsãri, raţe şi gâşte, erau aruncate grãmadã în apã, unde, speriate de hãrmãlaie şi de sloiurile îngheţate, începeau sã înoate…Şi, buluc, dupã ele, sãrea o puzderie de amatori, fiecare hotãrât sã apuce vreo înaripatã şi s-o ducã acasã…Chiuituri, îmbrânceli, hohote, ţipete de necaz sau de victorie!...
Toate acesta nu le uiţi, pentru cã nu poţi!...
Şi nici nu vrei!...
Cum sã uiţi Dunãrea?!...
Lucia Pãtraşcu Brãila
|