în zâmbetul tãu
se varsã marea
şi valul
se prelinge
sãrutându-ţi talpa
materia
îmi cade pe retinã
culori solare…
miros de grâu şi pietre
poartã marea
şi insule
la care timpul nu ajunge
noi,
ultimii nomazi
ajunşi la ţãrm
prin nopţi exasperate
de nesomn
şi crini ucişi
în pieţe şi biserici,
purtând cu noi
ninsori de spini
şi înţelesuri ingropate
în pietre şi în oase.
pe acest ţãrm
pustiu şi aspru
sã rãmânem…
sã devinã
memorie lacustrã
fiinţa noastrã, invadatã
de tãceri…
