E-un sunet de ciocane pe o scândurã
urmat de un tãlãngãnit naiv de clopot
e-un spaţiu stins aproape viran
bârfit vulgar de timp.
Ceasul târziu îşi târâia cu greu secunda
o noapte cu ceaţã albicioasã printre ramuri
ba mã mai încurca acum şi luna
bãgându-şi nasul lung şi bleg prin geamuri...
doar un beţiv mai ratacea prin cimitir c-o geantã
se pregatea cumva pentru lumea cealaltã.
Ploua peste statui cu vise grele si mucegãite
bezna mustea-n iubiri...regrete-amestecate.
Intunecatul farã obosealã,
in auritele-i haine de galã
facea milostenie
aducându-ne prescuri
aghiasmã si tãmâi
cu vorbe dulci ne atingea cu mir...
dar imediat dupa slujbã
morţii draguţi
înviaţi în noaptea minunilor,
au plecat spre alte religii.
