Aceastã doamnã lasã în cardiograma mea nişte linii distincte ca şi cînd aş da pe gît o sticlã de vin din trandafiri. Cine ştie sã o citeascã observã uşor cum arcele de cerc au aceleaşi rotunjimi ca a denivelãrilor albe de pe trup.
Pontoanele din artere pe unde trec dintr-o parte în alta privighetorile cu dimineţile proaspete pe aripi nu se vãd prea clar pentru cã şi-au pierdut memoria. Are atîta aromã în molecule cã de aş putea-o transforma în litere propoziţiile mele ar deveni comestibile.
Dacã i-aş aduna frumuseţea bob cu bob de pe sîni, şolduri şi coapse cred cã aş încropi un panou solar producãtor de electricitate ca sã aprind un becurile pe casa scãrii. Uneori mã gîndesc dacã nu cumva frumuseţea ei este vãtãmãtoare. Cînd urcã în lift acesta încurcã etajele din cauza surîsurilor ei catifelate.
Iefteneşte aerul pe strãzile oraşului şi singurãtatea nu mai respectã orarul prin care poate cotropi arbuştii ornamentali şi începutul de veac ce intrã lent în în grãuntele de nisip. Cînd traverseazã grãdina sã îşi regãseascã paşii de odinioarã frunzele pe care s-a semnat în primãvarã îi cer sã fie tratate în spitale şi aşa suprapopulate.
Saluturile ei de adio asemeni unor ecouri viciate dau un nume pustiului, iar ieburile fac cearcãne. De o priveşti din spate urcînd treptele te invitã sã-i examinezi imaginaţia în timp ce sîngele îţi stagneazã în braţe de parcã te-ai arunca în gol.
Mã gîndesc sã folosesc o maşinã de fãcut tuneluri pentru a strãpunge obstacolele pînã la ea. Poate aşa i-aş inspira mîinile sã înfloreascã pe umerii mei. Poate aşa aş convinge-o sã se ascundã într-o camerã goalã şi întunecoasã unde eu sã-i caut şi sã-i salvez gura de îndoieli.
