O aparitie reconfortanta,eleganta si
distinsa, surprinzator de potrivita cu
specificul localului "Bistro" din New
Jersey, intra pe usile rotative din sticla,
acompaniindu-si mersul de demnitate si
superioritate cu fugare priviri la mesele
din jur.
Asa era Jocelyn "Joyce" Tennant, femeia
ce se asezase, din intreg restaurantul, in
coltul umbrit de ferigi. Chelnerul, venind
catre ea, nu se putu abtine sa ramana o
clipa fix atintit catre ochii ei, inainte de
a intreba prompt ce vrea sa comande.
Joyce Tennant era o americanca cu nu prea
multe calitati. Dar una in mod definitiv o
detinea:stapanea la perfectie arta de a
seduce. Cu un par de printesa indiana,
evocare indepartata din "Upanisade", ce ii
incadra delicat chipul statuar, oferind vagi
reflexe de pene de paun in lumina
artificiala. Avea ochi cum nu se mai
pomenisera: se adanceau somptuos in tonuri
acvamarine, ce vibrau cu electricitate
turcoaz la fiecare lucru ce ii atragea
atentia. Purta un deux-pieces de satin ce ii
urmarea delicat si gratios silueta, iar la
culoare se asemana cu Chardonnay-ul savurat
din plina efervescenta. Pantofi din piele de
sarpe vopsita beige cu un detaliu auriu in
forma de catarama asortati la o poseta
Hermes cu broderie in fir de aur pe
buzunarul superior ii completau tinuta.
Dar ce cauta ea acolo la acea ora?
Raspunsul era stiut numai de catre adierea
de Issey Miyake ce o inconjura raspandindu-
se la cel mult doi metri distanta. Acest
parfum era cel al importantelor intalniri de
afaceri, numai acelea care contau pentru
destinul frimelor sau al oamenilor. Don
Vaughn, directorul de marketing, intarzia de
o jumatate de ora. Nu-i statea in fire, el
avea punctualitatea in sange. Asteptand
scruta cu ochii fiecare aspect al acelui
restaurant cu specific clasic, rafinat.
O femeie o privea. Brusc, Joyce se dumiri
ca era atent cercetata. Nu de catre
orisicine. De catre o femeie atinsa de
ultimele brazde ale maturitatii.
Joyce se prefacu ca nici nu o observa,
dar in zadar. Batrana, cu o rochie garnisita
in dantele burgundi de Chantilly peste care
aruncase o capa de stofa legata printr-o
brosa de alama, cu parul vopsit in acaju
intens precum este coaja de castana si
coafura ce-i ascundea fruntea, cu breton
amplu, parea ca-si aminteste de Joyce, ca de
o ruda indepartata.Ceva licarea a
familiaritate in ochii ei de o nuanta de
grafit, un soi de gri transparent batand in
azuriu.
"Unde esti, Don? Don, de ce intarzii?" se
gandea ea febril.
Femiea isi aduna puterile, se sprijini cu
mainaile ei aspre dar manichiurate si
subliniate de inele cu onix si jad, in
matasea bleu gendarme a fetei de masa,
apasand masa si ridicandu-se in toata
maretia sa. Lui Joyce ii venea sa se ridice
si sa fuga. Nici macar ferigile luxuriante
nu izbuteau s-o ascunda. Batrana facu primii
pasi. Joyce inghiti in sec.
"Joyce! Iarta-ma, am avut de trecut
printr-un ambuteiaj infernal."
In sfarsit venise. Intr-un mod straniu,
femeia, cu elanul taiat se opri si se
retrase inapoi la locul ei la masa. Don isi
asuma scaunul din fata lui Joyce, astfel
mascandu-i vederea catre masa batranei.
Joyce rasufla cu usurare.
"Nu mi-ai raspuns la cele trei mesaje pe
care ti le-am lasat pe casuta vocala."
"Oh? Serios?"
"Ei, lasa! Te inteleg ca esti ocupata,
asa cum eram si eu la varsta ta."
"Don, Don," implora ea impreunandu-si
mainile si rezemandu-si coatele de masa,
rasucind tacticos pe incheietura mainii
ceasul De Grisogono. "Tu n-ai sa ma intelegi
niciodata, indiferent cat de tare ai
incerca."
Don ofta si se rezema de spatarul
scaunului.
"Mda... Poate ca ai dreptate."
"Am comandat pentru amandoi creveti cu
avocado, la o sticla de Moet&Chandon. Mi-am
luat libertatea asta si sper ca nu te vei
supara."
"Cine, eu? Niciodata. Stiu ca pot conta
in permanenta pe gusturile tale rafinate."
Joyce zambi absenta. Vederea periferica
ii aluneca pe langa Don direct catre femeia
batrana, care ii inspira o neincredere de
nestavilit. Pe scena era un jazz-band
talentat, cu un tip la saxofon, unul la
tobe, unul la bass, unul la sintetizator si
un solist ce scotea acorduri guturale
incredibil de patrunzatoare, precum e vinul
rosu invechit de decenii in butoaie de
stejar. Nici macar cantecul pe care ei il
interpretau nu reusea s-o linisteasca pe
Joyce.
Intre timp, sosise ospatarul cu comanda
la masa lor. Don era in verva.Incepuse sa
povesteasca de ultimul plan de marketing.
"Cei de la filiala din Stockholm au zis
ca nu accepta schimbarea publicului tinta de
la clasa de mijoc la inalta societate, dar
pana la urma luxul e lux, de ce sa-l
instrainam? Trebiue sa-l aducem in mediul
lui natural. La recentele tratative cu
celelalte natiuni, francezii ziceau oui,
nemtii ja, ungurii igen s.a.m.d. Vezi,
incapatanarea suedezului...Hopa, imi suna
telefonul." Don il scoase din servieta
diplomat si se uita la display.
"Aoleu, e nevasta-mea. De obicei nu ma
suna fara sa fie urgent. Ma scuzi nitel,
Joyce, cat ma duc la garderoba sa vorbesc."
Alarmata, Joyce il cuprinse ferm de
antebrat.
"Nu, te rog, stai aici!"
"Imi pare rau, Joyce, dar e urgent si
personal pe deasupra. Iti promit ca nu stau
mult."
Joyce se resmna. Mai ales din felul in
care Don accentuase cuvantul <>,
isi dadu seama ca ar fi fost penibil sa
staruie. Sentimentul de pericol se
intensifica. Isi putea deodata auzi bataile
inimii, iar cativa stropi de gheata ii
alunecara de la linia gatului inspre ceafa.
Nonconformist, Don traversa in fuga
culoarul dintre mese ajungand la garderoba
unde deschise clapeta telefonului mobil si
vorbi aproximativ un minut.
Cu pasi eleganti si masurati, Don isi
croi drum inapoi spre masa din coltul cu
ferigi. Dar ceva se schimbase.
O femeie batrana imbracata opulent dar
oarecum demodat se indeparta de langa masa
lui Joyce disparand discret intre multime.
In urma ei, o lasa pe Joyce complet
ravasita, cu un fulger intrerupt de lumina
in ochi, ce sporea adancimea pupilelor.
Chipul ei se luminase intr-o paloare mai
diafana decat veioza de sidef din centrul
mesei. Intr-o clipa ea se ridica, arunca
poseta pe bratul drept si o lua la goana.
"Joyce, stai! Ce s-a intamplat?"
Zgomotul tocurilor stiletto asupra
dalelor marmorate fu ultimul raspuns al ei.
Fara a se osteni a spune vreun cuvant, Joyce
alerga invartind vijelios usile rotative de
la iesire.
Pe cand Don iesise afara, Joyce era deja
de mult plecata. Acolo, prin negura cetii
fumegoase de amurg, prin aerul patimas de
rece, prim valma luminilor si zgolotelor
stridente, Don reusi sa desluseasca cadrul
BMW-ului lui Joyce, iesind in parcare si
demarand in viteza pe sosea, devenind una cu
nevazutul, lasand in urma numai fum si
ambiguitate.
-VA URMA-
