Moştenitorii
...
Ştiu cã-i greu sã ne gândim la oameni ca la cirezi,
Sau se poate şi mai rãu, ca la nişte bieţi bipezi,
Biete fãpturi dominate de cohorte de dorinţã,
De tot felul de nimicuri care nu-s de trebuinţã,
Pentru care facem tot ca sã le putem obţine,
Neţinând seamã de faptul cã nu tot ni se cuvine
Aşa ne şi pierdem timpul, cea mai mare parte-a vieţii,
Trezindu-ne dintr-o datã fãrã toţi anii tinereţii!
...
Ce folos cã ne-am nãscut dacã nu ştim care-i scopul?
Ne-am nãscut şi-ncepem viaţa, lãsându-ne de valuri duşi,
Pe drumul vieţii noi alegem sau suntem biete pãpuşi
Jucând dupã cum ne cântã cei ce fac în umbrã jocul?
Nu s-ar vedea cã evoluãm, cu toatã rata de progres,
Alergând dupã avere, momiţi cu setea de succes,
Suntem ţinuţi în lanţul poftei cu noiane de reclame,
Prinşi în scheme de profit prin fel de fel de programe,
Sã cumpãrãm aşa, de-a valma, tot ce scot ãştia pe piaţã
Ca rãtãcind calea cea dreaptã omul s-ajungã o paiaţã,
O paiaţã caraghioasã, o biatã arãtare oarbã
Ce nu ştie de ce existã, dacã cineva-l întreabã!
...
Ne fãlim cu-a noastre culmi de ştiinţã şi tehnologie,
Dar faţã de Evul Mediu, am evoluat în prostie
Şi-acum intrãm în noua erã care deja ni se deschide
Ca cei ce moştenim genetic maimuţele antropoide!