- Unde eşti?
- Aici, pe bancã, unde am stat şi data trecutã.
- Ai terminat orele?
- Da, am plecat.
- Bine, hai cã ajung şi eu.
Intrã în parc şi se îndreaptã cãtre fântânã. Primãvara îşi lãsase amprenta asupra copacilor. În atingerea ei, explodaserã în frunze. Le simţea vii, ca aripile de fluturi în zbor. Îşi ţine rãsuflarea. Îl vede aşteptând-o.
â€ţOare au înverzit peste noapte? Şi el, oare ce-i cu el? Îmi doresc sã-l vãd mereu deşi ne cunoaştem de puţin.â€
Vântul adie puternic şi petale albe se desprind dintr-un cireş. O înconjoarã ca un vals, în cântul frunzelor.
El o vede şi surâde.
- Vii aşa ca un înger, între aripi. Ce bine cã ai venit Irina!
- Nu e minunat? A venit primãvara Mihai! Şi nici nu mi-am dat seama. Am stat tot weekendul în casã sã învãţ.
- Da, dar nu-mi mai aminti de bac, cât suntem amândoi, vreau sã uit de tot.
- Trebuie sã şi învãţãm Mihai, pierdem prea mult timp aici şi trece aşa de repede…
- Eu mã descurc şi de tine nu-mi fac griji.
- Mã bucur cã ne-a dat drumul mai devreme. Aşa putem sta mai mult. Dar tu, nu o sã ai probleme? Ce orã aveai?
- Mate, cu proful de care ţi-am zis.
- Vai! Dar ştii cã e exigent! Trebuie sã-ţi îndrepţi nota, nu poţi risca o corigenţã.
- Nu puteam sã te las sã pleci, Irina.
- De acum n-am sã-ţi mai spun dacã ies mai devreme!
- Ba, sã-mi spui, sã-mi spui tot!
- Bine, numai dacã te ocupi şi de şcoalã.
- Da. M-am horãtât Irina. Vreau sã dau şi eu la facultate şi sã merg cu tine, sã fim amândoi.
- Ce mã bucur! E bine sã dai la facultate Mihai.
Îl îmbrãţişeazã.
Se gândise de multe ori cã e aici, în vãzul tuturor şi cã nu-şi dã seama cine trece. Dar când se sãrutau, nu mai conta nimic. Erau într-o altã lume, doar ei.
Au rãmas o clipã în tãcere, ţinându-se de mânã, apropiaţi.
- Aici îmi erai diavole?!
Mihai tresare la auzul vocii groase, o recunoscu imediat. Irina se sperie.
- Bunã ziua, domnule profesor, ştiţi…
- În loc sã-mi vii la ore, tu o lãlãi prin parc? Lasã cã vii tu iar!
Se ridicã, încercând sã gãseascã o scuzã, dar profesorul îşi vede de drum. Avea timp şi de asta, mai încolo.
- Vai, Mihai, ce ruşine! Dacã o sã te pice?
Îşi domoleşte bãtãile înimii şi zâmbeşte.
- Lasã cã-l ştiu eu, îi duc o sticlã şi se îmbuneazã.
