Eu nu mai ning, ci doar îţi scriu poeme
De care viscolul din tine nu se teme.
Sunt creanga ta, din bradul din fereastrã
Şi felinarul dorului din glastrã.
Albastrul fulgilor din ochii iernii,
Mã ninge cald, duios la poarta ţãrnii
Şi mâinile din suflet construiesc,
Doar mângâieri de viscol omenesc.
Eu n-am mai nins demult. Din altã iarnã,
Când visele veneau uşor sã cearnã,
Cuvinte fulgi şi aşteptãri deşarte
Din zâmbetul strãin purtat departe.