iar sentimentul acesta pãtrunzãtor precum o sãmânţã
care îmi creşte din întuneric şi cautã lumina
nu e decât începutul germinaţiei unui alt univers
şi mai infinit şi mai nesfârşit şi mai alb
decât toate celãlalte beţii de dinaintea beţiei primordiale
la urma urmei o duc frumos dintr-un chef într-altul
cum o fac mai toţi muritorii fericiţi cã s-a inventat salteaua
poate şi pelteaua de trandafiri de pe buzele tale
spun poate doar aşa din alint
pentru cã ştiu sigur cã este întru-totul vinovatã
şi de iubire şi de moarte şi de cer şi de pãmânt
ar fi aşa aiurea sã visez sferele altfel decât sãrutându-te
........................
consum amintiri în speranţa cã teama o sã disparã
şi nimic din ce nu mai am nu-mi va mai trebui
........................
de ce sã nu înmulţesc iluziile cu suma dintre clipã şi dor
dorul pe care îl simt când te caut prin vis
ca pe o izbãvire de chin ca pe o eliberare
apoi mã întorc la suspinul dintâi
cu speranţa în amorţirea dorinţei de a nu mai cãuta în efemer veşnicia
