Printre noi trãiesc zei care se bâlbâie sau care vorbesc fara cuvinte. Trebuie sã simţi cã iti zic ceva,o furnicãturã in ureche,un imbold strãin cã un cârcel ce îţi chinuie mintea.
Ei cred cã ne învaţã sã simţim emoţiile aşa cum simţim cã vine o zi cu ninsoare: îţi vine un miros de zãpadã nu in nãri ci in neliniştea lor.
Zei dintre noi scriu poezie sublimã ,fara figuri de stil, aşa cum cei trei purceluşi din poveste îşi fac casa din miros de cãrãmidã.
Toamna nu este o nevasta îndãrãtnicã ce a uitat copacii pe-afarã şi nici o tragedie a frunzelor. Pentru zeii poeziei ea face covor de frunze şi apusul e frumos cã e cu roşu şi roz.
Nu îndrãzni sã spui zeilor cã gramatica are importanta dinţilor la lupi sau a apei la verdele trestiei.
Ei vorbesc fara cuvinte.
Sunt prost şi nu ştiu cum sã citesc Iliada lor.
Am uitat sa va spun cã în satul meu era un fãuritor de cãruţe. Toate îşi gãseau cumpãrãtor.
Meşteşugar care ştia legea cailor de tras în ham. Zeii nu fac cãruţe.