Aflai cã-i ziua ei şi, implicit,
Mi-am zis: depune şi tu strãduinţã
Ca, pentru-aceea ce te-a zãmislit,
Mãcar o zi sã uiţi de suferinţã!
Azi nu ai dreptul nici sã te gândeşti
La teancul de facturi din noptierã
Sau sã te-ndurerezi, simţind cã eşti
Un nimeni într-o naţie şomerã.
Copiiilor, azi nici sã le permiţi
Sã spunã cã li-i frig, urât sau foame,
Ca, toţi cei ce la lux sunt osândiţi,
Sã poatã face-abstracţie de drame.
Mãcar o zi sã nu mai deranjezi
Augustele structuri conducãtoare,
Ci e mai indicat sã te-aranjezi,
Sã ieşi puţin cu ţara la plimbare.
Ia uite, chiar e logic! am gândit,
De ce sã nu profit de-acest temei?
Sã ies pe stradã şi sã fiu servit
Cu-n mic şi-o bere, cã-s pe banii mei!
Am luat mobilul şi-am sunat grãbit,
Dar îmi rãspunse numai ocupat,
Cã, pe reţeaua ei, am auzit,
Impulsul, doar greceşte-i acceptat.
Am mers la ea (cã-i ştiu adresa bine)
Hai, zic, s-o iau mai pe nepusã-masã!
Şi-aflai, puţin mirat, de la vecine
Cã ţara e plecatã de acasã.
O întrebai pe sora de la Est,
Dar nici aceea nu m-a lãmurit.
Se întâlnesc cam rar, şi doar pe şest,
Cã stã mai mult cu socrii,-n Rãsãrit.
Abia un poliţist şomerizat
(Fusese dat afarã cã-i cinstit)
Mi-a spus cã a zãrit-o la palat,
C-au luat-o şefii iar la jumulit.
Am aşteptat opt ore la ieşire.
Atâta e programul la palat
(Mã rog, pentru lachei şi-a lor oştire;
Pentru popor, e-un pic mai lãbãrţat)
Spre ziuã a ieşit, cam aruncatã
Printr-un perete gros de cãrãmizi,
De nişte mãgãdãi cu fruntea latã
Şi cu gândire de hemoroizi.
-Iu ar ochei? am întrebat uşor
Şi-am ridicat-o din noroi, cu milã;
-Nu am nimic... s-au supãrat 'mnealor,
Cã-l întrebai de flotã pe Rânjilã
-Pãi bine, fato, ce te-a apucat
Sã intri solo printre secãturi?
Nu ar fi fost cumva mai indicat
Sã îi înjuri cu-n milion de guri?
-Aş vrea sã nu fii, astãzi, bãdãran;
Insultele te rog sã le eviţi.
Am zis sã îi cinstesc o zi din an,
Cã-n celelalte prea nu sunt cinstiţi.
Hai sã ne dregem undeva, mai bine,
Şi sã uitãm, un timp, de lumea-ntreagã,
Cã mi-este silã sã trãiesc în mine,
Sau sã mã oglindesc în Marea Neagrã!
Luarãm bere într-o berãrie,
Vorbind de toate cele mai de soi,
Iar la sfârşit, sã vezi ce bucurie:
Nici eu, nici ea, n-aveam un ban la noi!
Patronul, bun român, sãri cu parul.
-Îi zic: stai! dânsa,-i mama tuturor!
Din sângele şi truda ei ai barul,
Aşa cã las-o naibii mai uşor!
- Ce tot vorbeşti amice, te-ai tâmpit?
D-aicea am io baru', eşti cretin?
Ba, imediat plãtiţi ce-i de plãtit!
(Cã io lucrez cu capital strãin).
Şi, cum n-aveam lãscaie-n buzunar,
Creştinul a chemat rapid curcanii,
Şi ne-au închis în vastul lor hambar,
Sã ne plãtim prin suferinţã banii.
Eu, trist, mã frãmântam pe canapea,
Cã o sã-mi treacã asta-n cazier,
Şi o-ntrebai puţin timid pe ea:
-Mi-o afecta statutul de şomer?
S-a ridicat din locu-i, maiestuoasã,
Privindu-mã cu mila-i suveranã;
Era, sub rãni, atâta de frumoasã!
Şi îmi grãi dintr-un adânc de ranã:
-De ce ţi-am dat din trupul meu lumina
Ce-o risipeşti în lupte iluzorii?
Mai bine taci, deşi-i mai mare vina:
Tãcerea valideazã trãdãtorii!
Tu trebuia sã fii, azi, printre lideri,
De ce jeleşti ca laşul între laşi?
De douãzeci de ani tot sunteţi liberi
Sã duceţi viaţa asta de ocnaşi!
M-aţi terminat strigând cu frenezie
În timp ce mor: "Trãiascã România!"
Cã nu mai ştiu de sunt în puşcãrie,
Sau de nu sunt eu însãmi puşcãria!
Cât timp o sã vã bateţi joc de mine
Tot afirmând de zor cã mã iubiţi,
Vânzându-mã hienelor strãine
Şi logodindu-mã cu decrepiţi?
Cât timp vã mai minţiţi cu nerozie
Cã stãpâniţi un loc şi-aveţi o ţarã,
Când pruncii-mi sug la sân pe datorie,
Şi-mi pier copiii risipiţi pe-afarã?!
Vã dau din trupul meu şi grâu şi aur,
Cât sã hrãniţi planeta şapte ani!
Voi cumpãraţi, cu-o parte din tezaur,
Un pumn de pufuleţi americani?
Îmi vine uneori sã mã scufund,
Sã scap de imbecili şi derbedei;
Dar nu mã-ndur, eu vã iubesc profund,
Aşa cum sunteţi, proşti, sunteţi ai mei!
***
Şi v-aş mai spune, Doamne, câte-n stele,
De jale şi dureri şi viaţã grea!
Cã multe am vorbit de toate cele
Stând singur în arest cu ţara mea.
Fac un apel doar, cãtre naţiune:
-Iubirea ta, cât vârful Everest,
Nu vrei sã o depui cauţiune
Ca sã ne scoţi, o clipã, din arest?
|
