(continuare)
3. Şarpele cuvintelor
1.Iatã cã dincolo de faptele de zi cu zi şi de noapte cu noapte, cuvintele sînt cele care dau tonul; şi nu diapazonul. Nu degeaba se spune cã la început era unul (Cuvîntul) şi apoi s-au nãscut şi s-au fãcut mai multe. Acum ştiu cã şarpele cuvintelor a oferit fructul mamei mele, Prezbitera, pe cînd eu nu eram în registrul ei genetic, nici în cel al tatãlui meu (trecut în certificat), Subalternul, ci chiar în coapsele tatãlui meu natural, Epaminonda. Am înţeles deodatã cum este cu Turma, cu Pãstorul, cu Mielul, iar cînd fi-va rîndul meu sã vorbesc, nu-mi voi mai pune întrebãri. Îmi voi completa studiile şi voi reuşi la zeologie, ca sã dau şi eu sfaturi altora!
2. Dar mã întreb: oare cuvintele sînt mai vechi decît faptele şi ocheadele? Existã vreun Chivot al Cuvintelor ori o Sfîntã Vorbitoare? Oare cum vorbim aşa ne sînt şi faptele? Sau cînd vorbim în zadar ecoul ne rãspunde şi noi ne facem cã nu-l auzim? Iatã cã noi sîntem mulţi şi cu toţii beneficiem de aceastã facilitate, încã din copilãrie, iar ea nu poate fi suprimatã decît
prin extirparea laringelui, deci nu suntem dobitoace. Iar cei care nu vorbesc, nu sunt ca noi, sînt doar mormãitori, fie vorbesc â€ţîn limbiâ€, ori sînt analişti politici.
3. Iar noi, cei vorbitori de limba autohtonã sîntem mai puţini, pentru
cã nu avem o circulaţie internaţionalã, iar dintre noi doar o parte vorbesc şi citesc prin cenacluri, apoi scriu cãrţi subţirele de versuri, eseuri şi monografii, despre pîcle, vulcani noroioşi şi pietrele de la mãnãstire, ca sã nu zic nimic despre cei care scriu doar autobiografii, zise mai de curînd siviuri. Şi ei toţi ei se numesc intelectuali; ei au cenaclurile lor, înjurãturile lor, cafenele lor şi opţiunile lor politice, altele decît masele, revistele lor nu trec de Secolul XX şi cifra 22.
4. Petricã a lui Parmenius, regretatul meu coleg, mi-a explicat, în zilele în care mai era coleg cu mine: ei fiind de facturã umanistã, douãzeci reprezintã totalitatea degetelor unui intelectual cînd se descalţã de sandale, îşi leapãdã şi toga, vrînd el sã intre desculţ şi dezbrãcat în sufletele celor de facturã tehnicã, ori de nici o facturã, cum şi Socrate fãcea cu cei din agora, iar 22 reprezintã un multiplu de unu, luat de douã ori, deci un numãr magic. Iar Petricã a fost premiantul clasei a doua de â€ţcomplementarãâ€, fie-i ţãrîna uşoarã.
5. Care spunea cã numai noi, cei din Valahia, adicã de la Kara-Iflak (pe înţelesul celor dispãruţi), şi în special cei dintre Cãlmãţui şi Putna, cunoaştem puterea, valoarea şi forţa cuvintelor, pe care le-am impus şi altor vorbitori de limba literarã şi autohtonã, dar nu chiar tuturor, pentru cã, iatã, ungurii din Ardeal nu mai ştiu decît limba lor, iar basarabenii ştiu numai moldoveneşte. Pentru cã ei nu pot înţelege în veci sintagmele: “Aceste cuvinte ne doare; Masele ne vrea; Ne iubeşte femeileâ€.
6. Dar cu toţii sîntem un neam, zicea Petricã, ba chiar mai zicea: “Adevãrat zic vouãâ€, (nouã celor din anul întîi complementarã), cã “omul una gîndeşte şi douã face, deci îi putem prosti pe ruşi o vreme; pe nemţi îi putem prosti oricînd, dar nu-i putem prosti pe toţi şi toatã vremea. Chiar dacã noi sîntem sub vremuri şi nu invers“.
7. Acum spuneţi şi dumneavoastrã, domnule Inspector General, domnilor inspectori adjuncţi, ce cu greu aţi luat â€ţtitularizareaâ€, Preafericitule de la Culte, domnule Director Şef Adjunct de la Protecţia Copilului şi domnia voastrã Urfelia de la Biblioteca Judeţeanã, oare acest brav coleg al meu n-ar fi meritat sã aibã trei telefoane mobile şi douã pistoale, unul cu gaz lacrimogen şi altul cu bile de cauciuc?
4. Şarpele cuvintelor (2)
1. Petricã multe ştia, dar nu le spunea pe toate decît contra cost şi numai la barul din incinta şcolii. Deşteptul ne spunea cã cei din UE au chiar o Sfîntã a Televizorului, ce are şi o zi rezervatã în calendar, iar profii şi dirigii lor au hotãrît de curînd sã-l ungã Sfînt pe unul care sã patroneze calculatoarele. Şi cã lui îi pare rãu (lui Petricã, nota mea), ca şi lui Iorga, cã nu sîntem cu ei de
vreo şapte-opt sute de ani, cum ar fi fost firesc.
2. Nu degeaba Petricã vrea sã dea â€ţla particularã†şi învaţã de zor cu Pavel din Tãrşeşti, sîmbãta şi duminica, cînd acesta vine acasã, fiind el la â€ţprofesionalã†la Berca, specialitatea conducãtori de atelaje profesioniste. Ieri eram cu Muci şi Chiftinelus la barul din incinta şcolii şi atunci se fãcu cã veni Petricã şi, dupã vreo juma` de orã şi trei beri, spunea mereu despre unul Erasmus din Rotterdam , dar noi nu ştiam despre ce vorbeşte, el fiind în anul doi, iar lor li se predau alte materii.
3. Pentru cã la noi, la complementarã şi nu numai, de la an la an ni se schimbã materia, programa şi manualele, Diagrama Fier- Carbon şi Îndrumarul pentru lucrãri practice. In trimestrul întîi aveam o Ministresã, care la sfirşitul semestrului doi a devenit Ministru. Inspectorul General, zis Generalul, a devenit Generala, iar Directorul General a fost înlocuit cu Directorul de Studii şi Educaţie Civicã.
4. Deci vine Petricã şi spune aceste vorbe ciudate. Atunci nea Costel, barmanul şi patronul totodatã, fiind afacerea lui în familie(A.F.Costel şi fiii, aut.nr. 773/1999), m-a chemat dincolo de tejghea şi mi-a spus cu cîţi de r,s,t, şi m se scrie acel bizar nume din aliniatul 2(doi). Pentru care am cotizat cu douã beri. Iar înainte de a suna de Rezistenţa Materialelor, nea Costel mi-a mai spus cã nici nu era necesar sã ştiu ce mi-a spus, deci n-am mai corectat respectivul nume propriu. Parşiv, nemernicul!
5. Viitorul sunã bine!
1. Azi am întîrziat intenţionat, dar tot am fost scos la lecţie şi ascultat despre Diagrama Fier-Carbon. Sidery era lîngã mine cînd n-am ştiut, dar nu mi-a suflat, deşi ştie foarte bine sã stea alãturi de mine la masã, la Douã Fumuri şi tot eu plãtesc iarba. Dar acest fapt ar trebui sã fie un îndemn pentru a învãţa de unul singur şi a nu te mai baza pe femei.
2. Trebuie numaidecît sã discut cu maistrul meu de atelier, care îmi este şi diriginte, despre lucrarea de licenţã, pentru cã la anul termin şi eu complementara; de pe acum se întrevede la orizont absolvirea; trebuie sã devin şi eu responsabil, ca sã nu mai zicã taicã-miu ãsta de împrumut cã a investit degeaba în mine. El pricepe cum vine chestia cu responsabilitatea, pentru cã are deja locul lui bine determinat în talcioc, pentru care şi plãteşte
chirie duminica.
3. Maistrul şi dirigintele meu totodatã e un tip în felul lui. Cel mai bine ne înţelegem în vacanţã, cînd el vinde pepeni din portbagajul Daciei şi eu îl ajut. Atunci putem discuta în linişte despre programa şcolarã, economia de piaţã şi pedagogie. Ştie ãsta despre toate ce se întîmplã în lume, ceva de speriat. Mi-a spus şi cum pot scãpa de coşurile de pa faţã.
4. Mare lucru este sã poţi discuta cu dascãlii tãi aşa ca de la om la om. Doar Petricã avea rezerve, vis-Ã -vis de acest gen de comunicare. El a citit aşa de mult încît Biblioteca Judeţeanã a rãmas fãrã fişe de împrumut şi apoi fãrã Director. A venit apoi una, Urfelia, care era implicatã politic şi problemele s-au reglementat. Mergea el (Petricã) la sala de lecturã şi stãtea acolo pînã îl dãdeau culturistele afarã.
5. De la el am învãţat cã nu poţi fi deştept toatã ziua, sînt suficiente doar cinci minute. Soru-mea â€ţde lapteâ€, de exemplu, nu este nici atît. Îşi pune asta ţîţarul în faţa oglinzii şi se uitã de trei ori cîte cinci minute din faţã şi de tot atîtea ori din profil. Parcã ar fi la identificare şi amprentare.
6. Cînd eram eu în clasa a şaptea şi mi-am cumpãrat primul telefon mobil, tot Petricã m-a consiliat sã cumpãr pachetul Connex-Smart. El a fost bine intenţionat, deoarece pe atunci nici nu prea existau alte opţiuni. Ba chiar mi-a dedicat şi o poezie, pentru cã el comitea şi acte creative, tinzînd a se afilia altor categorii sociale prost plãtite şi cu reminiscenţe în sferele psihiatrice şi academice.
7. Eu, care nu eram pe atunci prea deştept, acum aş avea un amendament, cum mai este denumit acest apendice în statutul Asociaţiei de Proprietari al cartierului â€ţState†şi în constituţia SUA, adicã, zic eu: â€ţLãudatã fie Cultura, chemaţi numele Ei, dar ce înseamnã faima fãrã bani?†Mai bine sã transcriu poezia lui Petricã, fãrã comentarii, fãrã reproş, deşi între timp au mai
apãrut şi alte pachete: â€ţ Connex Gãu, Connex Gãu, ce-i al tãu, e-al tãu / Connex Smart,Connex Smart, ce-i al tãu e pus sub gardâ€.
8. Acum, dacã tot trebuie sã scriu, iar a scrie este un viciu, precum alcoolul sau iarba, cum spun şi foştii mei colegi care, iatã, sînt redactori şi secretari de redacţie, reporteri de teren şi fotoreporteri, Digii, Şefi de departamente de publicitate ori PiRişti, lucreazã la Corecturã, Difuzare ori Distribuţie (şi doar puţini fiind â€ţbadigarziâ€, ori agenţi de asigurãri); voi scrie despre fostul meu profesor de Rezistenţã, dar sã ştiţi cã nu voi semna, nici cã voi recunoaşte, pentru cã el este încã rezistent, fiabil şi chiar mai predã, deşi a fost transferat
de la Tolpimetre la Angelescu, în urma unui scandal amoros cu o majoretã.
9. Pe cînd el calcula pe tablã cît ţine şi susţine o grindã, îl trãsnea o pişare â€ţmarfãâ€, cãci avea pietre la rinichi. Dar era conştiincios din fire şi dedicat profesiei, dorea aşa de mult ca noi sã pricepem cîte ceva despre grinzi, încît uita sã meargã la â€ţbudã†şi prefera sã-şi încolãceascã picioarele, scriind în
continuare. Într-o zi de miercuri, a treia orã de curs, Petricã l-a rugat respectuos sã calculeze forţa de apãsare exercitatã de chiloţii de damã (întinşi la uscat în balconul blocului de vis-a-vis) asupra sîrmei pe care erau întinşi. Acest fapt l-a marcat, el a plecat cu ideea de a ne reclama la Cancelarie, dar nu s-a mai întors printre noi.
(va urma) |
