Lumina mea
...
Sã fiu, aşa cum se mai spune,
Un fir de-argint ce-n somn apune?
Sau sã rãmân ca niciodatã,
O poveste-adevãratã?
Un rost anume fãr de lume,
Misterioasã aşteptare
A unui curcubeu de floare,
Izvor de vise fremãtânde,
Cu valuri reci şi murmurânde,
Ori poate un nor pe cer,
La-ncheietura-ţi giuvaer,
Iar seara, când rãsare luna,
Sã-ţi umplu de sãruturi mâna,
Sã-ţi cuprind privirea verde,
Sã te oblig, atunci a crede
O, miracol viu, ceresc,
Sã ştii, sã ştii cã te iubesc,
Cã fãrã tine nu sunt vise,
Speranţele-mi sunt interzise,
Lumea cade, cade moartã,
Ciocli-mi bat deja în poartã,
Fãrã tine nu sunt trist,
Pentru cã nici nu exist,
Fãrã tine nicio stea
N-ar aprinde ceru-n noapte,
Dar tu, mi le aprinzi pe toate,
Soarele meu, lumina mea! |
