în lumea asta a aşteptãrilor
cãutãm la infinit condiţii ideale
pentru a demonstra inefabilul
chiar şi dumnezeu devine o ipotezã
şi îl risipim cu lejeritate
pe un colac şi un boţ de colivã
ca pe un bogdaproste rostit din inerţie
uneori viaţa e ca o instalaţie de vacuum
iar momentele în care muşc din cer
cãutând o respiraţie de zarzãr înflorit
devin din ce în ce mai mici
ca şi când m-aş apropia de centru
tinzând spre o razã dintr-un singur punct
şi mã tot uit spre tine
ca la o pasãre mãiastrã
şi nu-mi pot opri speranţa
cum nu pot opri orizontul
sã tot fie orizont
