Oraşul, privit de jos,
Printre tancuri si mitraliere
Pânã mai ieri era atât de frumos
Acum este doar o cernitã durere
Nici oameni vii nu prea mai sunt
Doar trupuri inerte amestecate cu fiare
Pe la colţuri se-adunã câte-o rafalã de vânt
Pare totul ascuns într-un semn de-ntrebare
Nici liniştea...nu mai existã
Undeva, într-un beci, se-aude o rugãciune
Întreruptã ades de o lacrimã tristã
A aceluia ce simte cã nu se mai aflã minune
Iar timpul, ca un orfan zgribulit, se ascunde
Între filele unor poveşti nemuritoare
Frica doar, ca o fiarã, tot mai iute pãtrunde
Orice suflet rãmas în rãzboiul cel mare
Şi din ceruri, nimic astãzi nu se mai spune
Dumnezeu stã pe gânduri pentru ultima oarã
Ostenit sã tot judece numai rele, cãci bune
Nimeni nu mai gãseşte, orişicât cãutarã
