Când am plecat, de dor, prin lanuri înflorite,
Şi am ajuns în lanul plin de maci,
În ochi eu te aveam numai pe tine,
Iar genele de lacrimi mi-erau pline,
Cãci nu ştiam nici unde eşti şi nici ce faci,
Şi suspinam din amintiri rãnite.
Şi se lãsase peste lanuri înserarea
Când rãtãceam în voie, fãrã noimã,
Şi doar luceafãrul ardea în depãrtare,
Iar eu eram o umbrã cãlãtoare
Ce alerga prin noaptea fãrã formã,
Pe când încet, încet şi luna rãsãrea.
Şi m-am oprit în lanul plin de maci;
Am adormit cu capul prins în palme,
Şi am visat frumos şi optimist
De parcã niciodatã nu fusesem trist,
Iar visele-mi erau atât de calme!...
Ca briza ce batea peste copaci.
Era frumos şi eu visam adânc,
Voiam ca visul sã nu se termine,
Şi n-aş fi vrut sã fiu trezit,
O noapte-ntreagã sã fiu fericit;
In somnul meu era atât de bine!...
Şi mã simţeam uşor precum un prunc.
Dar aurora dimineţi-ncet apare,
Iar visul destrãmat începe sã disparã,
Cãci m-am trezit scãldat în soare,
Iar totu-n jur eraâ€"ncãrcat de floare;
În pãr îmi adia briza uşoarã,
Iar maci-n câmp aveau din nou culoare.
O noapte-ntreagã am dormit sub Gemeni,
Îar tu nu ai lipsit nici o secundã;
Câtã putere îmi dãduse Creatorul!?...
Cãci m-am trezit alimentând izvorul
Iubirii ce face clipa mai fecundã…
Şi toate-n jur pareau fãrã de semeni!
