dragostea
se lipise de uşile inimii
şi se prelingea
spre sudul cuvintelor
se putea zãri cu ochiul liber
la intersecţiile
gâtuite de aşteptare
ale catodului şi anodului
din sângele meu devenit
electrolit
dragostea
se lipise de încheieturi
ca brãţãrile din fir de arnicã
ucigãtoare şi aţoase,
ca iubirile furate
coborând în rãnile timpului
în picaj absolut
conjugam firul ierbii
la mai mult ca perfectul
şi cu cât se strângeau funiile de dor
în jurul grumajilor
lupilor din sângele meu,
cu atât mã îmbolnãveam
de albastru
dragostea
m-a fugãrit rând pe rând
prin toate cãmãrile inimii
pânã când
miezul ei fecundat
de primãvara de-afarã
mi-a înnebunit toţi pistruii
când mi-ai cuprins faţa în palme
devenind de bunã voie
şi nesilit de nimeni
prizonierul ochilor mei
albaştri.