În partea ta de noapte,
culorile se spalã-n vin,
şi împing agale semne spre rãsãrit...
Le aştept!
Le aştept înainte de miezul nopţii,
când fereastra este întredeschisã
spre albul din inima
peste care mucegaiuri şi-au întins tranşee,
şi când vei trece pervazul,
te vei albi,
alb vrãjitor,
vei trece de voaluri şi dantele,
fãrã iluzii cãzând în palme...
Nu mai vreau ca mãrile,
pe muchii de cuvânt sã-şi caute umbra!
Nu mai vreau rãsuflarea,
lãcaşuri sacre în urma unei destãinuiri...
Iubite,
O sã las peste umãrul tãu sã cadã,
muşchii şi lichenii zidului,
brume şi mucegaiuri,
iar noi,
vom atinge frunţile albite de ghiocei,
(chiar dacã sunt ameninţate de cãderi)
cu frunţile cele mai roşii ale merelor...
*
Semne nepãmântene,
mi s-a lipit de trup...
Vreau şi eu cântecul aripilor!
*
Când adun cerneala din coaja merelor,
ştiu,
cã sunt vie!...
