Cãminul meu ce dela soartã-l am,
E grãdina mea, ea mereu mã-mbatã,
Iubirea e floarea de pe ram,
Ce, fãrã fructe, piere scuturatã.,
Şi de vântul vieţii e împrãştiatã.
Iubirea mea e Duminicã de varã,
Eu totu-i dau şi nu pãstrez nimic,
Amintirile m-alinã în fiecare searã,
Şi mã-nfãşoarã ca un voal de borangic.
Copiilor le-am dat mereu iubirea,
I-am ajutat sã-şi gãseascã drumul şi menirea,
Retrãiesc mereu acelaş început,
Când pozele le coloram,
Şi le puneam şi rama,
Şi-i priveam cu inima atât de fericitã,
Cum voiau sã-nvingã teama,
Şi cu limba-mleticitã
Încercau sã spunã pentru prima datã *mama*,
Dar azi copiii-s duşi prin alte ţãri,
Au plecat precum cocorii peste mãri.
Aş vrea sã retrãiesc acelaş vis senin,
Dar ursitele scrisese pentru mine,
Un alt destin,
Sã duc cu greu alte destine.
