Interesul comun
Interesul comun în societatea de consum constã în consumul sporit al produselor fabricate de proprietarii mijloacelor de producţie. Pentru a se ajunge la un consum optim, este necesar ca o masã cât mai mare de oameni sã deţinã o putere de cumpãrare suficientã astfel încât sã poatã absorbi mare parte din mãrfurile existente pe piaţã. Dacã mãrfurile nu sunt vândute, producãtorii lor nu-şi pot recupera investiţia şi nu pot obţine plusvaloare. În cele din urmã, aceste mãrfuri expirã sau se uzeazã moral şi vor sfârşi prin a fi distruse.
Unele nevoi de consum sunt adeseori ,,inventate†şi insistent sugerate de cãtre producãtorii de mãrfuri prin intermediul campaniilor publicitare. Existã multe produse situate în afara sferei produselor de bazã (strict necesare subzistenţei) pe care comercianţii încearcã sã le vândã prin politici publicitare bine puse la punct; şi le vând.
Printr-o redistribuire a unei pãrţi a veniturilor de la nivelul marilor companii înspre ţãrile subdezvoltate , se poate ajunge în situaţia ca acestea din urmã sã poatã deveni pieţe de desfacere pentru produsele de bazã , mai întâi, apoi, pentru restul produselor. Aceste ,,acte de binefacere†nu sunt gratuite. Ele ar reprezenta lubrifiantul necesar pentru funcţionarea în continuare a mecanismului economiei globale.
Donaţiile mari fãcute organizaţiilor caritabile, balurile de binefacere, tele-donurile sunt câteva forme de redistribuire a unei pãrţi din venituri, cãtre cei sãraci, astfel încât aceştia sã poatã deveni pentru un timp, consumatori.
În momentul în care vor deveni şi cei nãpãstuiţi , producãtori de plusvaloare, situaţia lor se va schimba. Ei îşi vor putea permite sã consume produse mai scumpe şi mai diverse. Aceastã devenire se poate realiza , într-adevãr, prin educaţie financiarã, dar şi prin stârnirea dorinţei, a poftei de consum. Prin experimentarea confortului de a folosi un scaun mai bun, primit ca donaţie de la cei care au renunţat la el (pentru unul mai modern) omul sãrac cautã sã producã, sã investeascã, pentru a-şi cumpãra patru astfel de scaune, noi, dacã se poate.
Nu toţi oamenii sunt atât de pregãtiţi moral şi intelectual încât sã conştientizeze faptul cã bunãstarea este o consecinţã directã a hãrniciei, inventivitãţii şi sacrificiului lor. Existã persoane care nu sunt capabile sã munceascã într-o slujbã mai bine plãtitã sau sã se adapteze unui regim de activitate impus. Alţii , poate cei mai în vârstã, nu-şi doresc sã se modernizeze, pur şi simplu. Şi aceste categorii vor fi îndemnate spre un consum minim, prin intermediul pensiilor şi ajutoarelor sociale alocate.
Mai sunt şi cei care vor sã obţinã cele patru scaune noi (în cazul nostru), dintr-o datã, fãrã sã depunã vreun efort de orice fel, doar încãlcând dreptul la proprietate al celui care le deţine deja. Pentru aceştia existã legi aspre.