|
Anunţ:
Antologie literară colectivă
|
[
POEZIE ] |
Nicu Constantinescu |
VIAŢA CA O GARÄ‚ |
|
Atâtea gãri în care
Se fluturau batiste la plecare,
Sunt pãrãsite acum şi reci,
N-ai cum sã vii, n-ai cum sã pleci.
Dar tu iubito, ce asculţi
Aici în gara micã dintre munţi?
Aştepţi un tren, dar în zadar,
Demult n-a mai trecut nici un mãrfar!
Nu-ţi pare cã-i puţin stupid
Sã mai aştepţi acel rapid
Care din goana lui nebunã,
Oprea?…o vreme eram împreunã.
Dupã un timp iar se oprea,
Din braţele-ncleştate mã rãpea,
Ne fluturam batiste-n vânt
Şi mã ducea mâncând pãmânt.
Tu erai tristã ca şi-acum;
Rapidul îşi vedea de drum,
În suflete aveam speranţã
Cã va veni altã vacanţã…
Gara-i acum, un trist decor,
Eu, un nostalgic cãlãtor
Imaginar. Tu, o iluzie rãnitã
Ce-aşteaptã-n gara prãfuitã.
Lângã peron sunt douã şine:
Un singur sens, douã destine.
Douã destine paralele
Care-au purtat vagoane grele.
Gara e visul de demult,
Un ideal dorit prea mult;
Trenul e pasãrea mãiastrã
Care s-a dus ca vremea noastrã!
Viaţa-n final e gara-n care,
Goale-s: peronul, sala de-aşteptare,
Iar trenu’-i deviat ireversibil,
De un acar dibaci şi invizibil.
|
|
Data
înregistrãrii textului:
30.01.2014 |
Numãr
accesãri / comentarii:
710 /
9 |
|
|
«Cenaclul
Literar Online» |
«Noduri
şi Semne» |
|
|
|
|