scrierea
într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ
compus niciunul, niciuna si ale
adjectivului pronominal corespunzator niciun, nicio.
scrierea
cu î la începutul si sfârsitul
cuvintelor si cu â la mijlocul cuvintelor,
cu exceptia cazurilor când prin compunere un î initial
ajunge în interiorul cuvântului (ex.: începând,
a urî, vârstã, bineînteles, neîncetat).
Astfel: î se scrie întotdeauna la începutul si
la sfârsitul nemijlocit al cuvântului: îl îmbrãtisez,
împãrat, înger, îsi, îti, amãrî,
coborî, hotãrî, târî, urî ...;
tot cu î scriem si în corpul cuvintelor, când,
prin compunere, î de la mijlocul cuvintelor ajunge medial:
neîmpãcat, neîndurat, neînsemnat, preaînãltat,
preaîntâmpinat. Vom scrie într-însul, dar
dânsul; în toate celelalte cazuri se scrie, în
corpul cuvintelor, â: bând, când, fãcând,
gât, mormânt, râu, român, sfânt, vânt...
scrierea cu sunt, suntem si sunteti.
despãrtirea
la capãt de rând
se poate face fie pe bazã de pronuntare (ex: i-ne-gal, de-zo-bis-nu-it,
a-nor-ga-nic), fie pe baza structurii cuvintelor, tinând seamã
de elementele constitutive, în special prefixe (ex: in-e-gal,
dez-o-bis-nu-it, an-or-ga-nic);
Câteva
reguli si recomandãri de redactare a textelor
Se lasã un spatiu dupã orice semn de punctuatie si
nu se lasã spatiu înaintea unui semn de punctuatie,
cu exceptia textelor cuprinse între paranteze sau ghilimele;
Semnul
de punctuatie de la sfârsitul unui citat se pune dupã
ghilimele: ”Acesta este un citat” si nu ”Acesta
este un citat.”;
Pentru
claritate semnele „-“ si „/“ ar trebui încadrate
de spatii
Nu
se lasã mai mult de un spatiu între cuvinte, sau între
semnele de punctuatie si cuvinte;
Propozitia
începe cu literã mare si se terminã cu punct;
În
general, în textele literare nu se abundã în
prescurtãri, dar dacã sunt folosite, a nu se uita
sã fie succedate de „.“;
Nu
folositi scrierea cu cifre pentru numeralele de la unu la zece,
o sutã, o mie s.a.m.d.; la fel, al doilea si nu al 2-lea;
Semnul
de punctuatie „puncte de suspensie“ (...) are exact
trei puncte, nu douã, si nici mai multe;
Dacã
se foloseste numele unui brand, se va folosi ortografierea proprie
brand-ului (de exemplu, InfoRapArt, si nu Inforapart, eMAG, si nu
Emag etc.);
Un
cuvânt împrumutat din altã
limbã, încã nesudat în limba
românã, se articuleazã cratimã, de exemplu,
site-ul si nu siteul sau situl;
La
substantivele nume proprii de persoane la care dativul nu se articuleazã
bine articolul hotãrât poate fi antepus (de exemplu:
lui Carmen, si nu Carmenei);
Foloseste
diacriticele limbii ori de câte ori platforma îti permite.
Întotdeauna cititorul
tãu va semnala si aprecia prezenta lor;
Dupã
douã puncte se foloseste literã micã, în
afarã de cazul când semnul precede vorbirea directã
sau un citat;
Prefixele de tipul supra, anti, hiper,
super etc. se unesc cu substantivul sau adjectivul urmãtor
fãrã cratimã; totusi, cratima va fi mentinutã
în cazul alãturãrii unei aceleiasi vocale sau
consoane: supraîncarcat, antiterorism, anti-inflationist,
hiper-realist;
Numeralele cardinale se scriu întotdeauna cu litere, exceptând
faptul când apare o argumentare cantitativã, matematicã
ori stiintificã evidentã (mãsurãtori,
calcule exemplificate etc.) sau când se introduc date calendaristice.
De ex.: Legea nr. 86, din 10 februarie 1999. În textele stiintifice,
pentru mii, zeci de mii, milioane etc. se folosesc spatii, nu puncte:
1.000;
Secolele se scriu folosind cifre romane, cu articole si fãrã
prescurtãri (secolul al XXI-lea), dar secolul I si secolul
XX se scriu fãrã articole. Se scriu de asemenea fãrã
articole mileniile (mileniul III);
O regulã foarte generalã de folosire a virgulei este
cã un cuvânt / grup de cuvinte / propozitie se pune
întotdeauna între virgule dacã se poate omite,
fãrã a afecta sensul general al propozitiei sau al
frazei. Vezi mai jos toate regulile de folosire a virgulei;
Nu se foloseste virgula între cuvinte sau propozitii coordonate
prin si, sau / fie / ori. Drept urmare, nu se foloseste virgula
înainte de abrevierea etc., care înseamna et cetera
/ et caetera (si ceilalti / si celelalte);.
Dacã dintr-un citat se eliminã un fragment considerat
irelevant (trunchierea citatului), acest lucru se reprezintã
prin puncte de suspensie cuprinse între paranteze drepte:
[...];
Dacã
se omite partea initialã a unui citat si, prin urmare, lipseste
un cuvânt absolut necesar pentru întelegerea textului,
el se asazã între paranteze drepte în interiorul
citatului;
Disjunctia
(sau) se poate indica prin barã oblicã "/",
care nu este precedatã sau urmatã de spatiu.
corect: de asemenea
/ gresit: de asemeni
corect: mi-ar
plãcea / gresit: mi-ar place
corect: un membru-doi
membri / gresit: doi membrii
corect: nou
nãscuti / gresit: noi nãscuti
corect: nu-ti
face iluzii! / gresit: nu-ti fã iluzii!
corect: saptezeci
si trei / gresit: saptezecisitrei
corect: ostatic
/ gresit: ostatec
corect: este
ora douãsprezece / gresit: este ora doisprezece
corect: repaus
/ gresit: repaos
corect: sã
nu fii supãrat! / gresit: sã nu fi supãrat!
corect: fiica
Anei / gresit: fiica lui Ana
corect: delincvent
/ gresit: delicvent
corect: era sã...
/ gresit: eram sã...
corect: n-am
decât... / gresit: am decât...
corect: sã
aibã / gresit: sã aibe
Semnele
de punctuatie si regulile ortografice
Ortografia
stabileste corectitudinea formalã a domeniilor celor
mai întinse ale scrierii si supune normelor ei folosirea sistemului
de semne grafice adoptat, relatiile scrierii cu sistemul, cu structura
si cu normele limbii literare, în primul rând cu pronuntia
dar si situatii de scriere fãrã legãturã
cu realitatea fonicã reprezentatã. Punctuatia asigurã, printr-un sistem de semne
conventionale proprii, corectitudinea reprezentãrii raporturilor
si a limitelor dintre unitãtile sintactice, corespunzãtor
cu pauza si cu intonatia din vorbire.
1. Semnele
de punctuatie marcheazã o pauzã
sau o intonatie si sunt: punctul, douã puncte,
semnul întrebãrii, semnul exclamãrii,
virgula, punctul si virgula, ghilimelele,
linia de dialog, linia de pauzã, cratima,
parantezele, punctele de suspensie. Iatã
numai câteva din situatiile în care se utilizeazã
fiecare semn de punctuatie. Punctul (.) marcheazã o pauzã lungã
care se face între propozitii sau fraze independente ca înteles,
indicã sfârsitul comunicãrii. Exemplu: "Am
fost în concediu la mare". Se poate pune punct si
dupã cuvinte echivalente cu o propozitie independentã.
Exemplu: "- Cine a scris aceastã carte? -
Eu". Semnul întrebãrii (?) marcheazã
intonatia propozitiilor sau a frazelor interogative directe. Exemplu:
"- Cât costã aceastã carte?",
"- Ai stiut cã el a venit?". În intonatiile
indirecte se pune punct. Exemplu: "- Te-am întrebat
dacã ai stiut cã el a venit?". Semnul exclamãrii (!) marcheazã intonatia
propozitiilor sau a frazelor exclamative sau imperative. Exemplu:
"Ce frumos e cerul!",
"Cât de frumos ai stiut sã rãspunzi la
întrebare!", "Scrie repede!", "Scrie
repede ce-ai spus!". Se pune “!” si dupã
substantivele în vocativ asezate la sfârsitul propozitiilor
imperative sau exclamative. Exemplu: "Ce frumos ai cântat,
Monica!", "Vino repede, bãiatule!".
Se pune “!” si dupã interjectii. Când interjectia
se repetã si fiecare este independentã se pune “!”
dupã fiecare interjectie, iar între ele se pune virgulã
sau cratimã. Exemplu: “… Pu-pu-pu! Pu-pu-pu!
Pu-pu-pu! (…) Si cum i-o dau în mânã, javra
dracului… mi-o aruncã-n sus, zicând: iaca, c-am
scãpat-o! Pupãza, zbârr! pe-o dugheanã.Eu
atunci, hãt! de sumanul mosneagului.” (I. Creangã
- Amintiri din copilãrie). Punctul si virgula (;) marcheazã o pauzã
mai mare decât virgula, dar mai micã decât punctul
si desparte douã propozitii sau fraze independente ca înteles.
Exemplu: “Avea poftã sã mãnânce
o legãturã de lãptuci; dormind visase cã
a înflorit grãdina de zarzavat ca în anii cei buni”
(F. Neagu - Dincolo de nisipuri). Douã puncte (:) marcheazã vorbirea
directã sau o enumeratie si indicã o pauzã scurtã
în timpul vorbirii. Exemplu: "Profesorul spuse multumit:
- Ai rãspuns correct! Copilul a asezat pe bancã tot
ce avea în ghiozdan: cãrti, caiete, penarul, cutia de
culori si un mãr". Virgula (,) indicã o pauzã între
pãrti de propozitie, între propozitii sau între
fraze, despãrtindu-le pe baza raporturilor sintactice. Virgula
este obligatorie în mai multe situatii (a se vedea toate regulile
specifice de folosire de mai jos).
Linia
de dialog (-)
indicã începutul vorbirii directe, replica fiecãrei
persoane în dialog. Exemplu: "- V-a plãcut filmul?
- Mi-a plãcut mult.
- Este primul film pe care îl vãd". Linia de pauzã (-) marcheazã o pauzã
scurtã între propozitii sau fraze. Exemplu: “O
mare e, dar mare linã -; Naturã, în mormântul
meu, E totul cald, cã e luminã!” (G. Cosbuc
- Vara). Parantezele ( ) marcheazã o pauzã scurtã
si indicã o precizare sau o explicatie în interiorul
propozitiilor. Exemplu: "Mã simt mai bine acum (cã
am vorbit cu tine), dar nu stiu ce va fi mâine". Punctele de suspensie (…) indicã o pauzã
lungã în timpul vorbirii si marcheazã întreruperea
comunicãrii. Nu indicã sfârsitul propozitiei sau
frazei. Ghilimelele(""),(«») Ghilimelele
simple “” indicã reproducerea exactã
a unui citat sau titlul unei reviste, unui articol etc. într-o
propozitie sau frazã. Ghilimelele duble sau frantuzesti
«» indicã reproducerea unui citat într-un
alt citat.
2.
Semnele si regulile ortografice
Ortografia, scrierea potrivit normelor limbii actuale, se referã
atât la scrierea corectã a cuvintelor, cât si la
folosirea corectã a semnelor ortografice, fiind legatã
de ortoepie (pronuntarea corectã a cuvintelor), de vocabular
si de gramaticã. Cratima (-) marcheazã rostirea împreunã
a unor cuvinte în care lipsesc sunete (l-am vãzut)
sau nu lipsesc sunete (te-a vãzut) si e întrebuintatã
si la scrierea cuvintelor compuse (redactor-sef) sau la despãrtirea
cuvintelor în silabe (a-er).
Apostroful
(’) marcheazã absenta accidentalã în
rostire a unor sunete (Un’ sã merg, dom’le?
/ Pân’ sã vinã… / Las’ cã…). Bara (/) este folositã în abreviere
între doi termeni ai unei formule de tipul “metru
pe secundã": m/s, “kilometru pe orã”:
km/h etc.; în redarea unei alternative precum si în abrevierea
prefixului “contra” din “contravaloare”:
c/val. Punctul (.) este întrebuintat în abrevieri:
cap. (capitole), str. (stradã), id. (idem), d.Cr. (dupã
Cristos), d.a. (dupã amiazã), a.c. (anul curent) etc.
si în cazul substantivelor compuse din initiale: C.E.C. (Casa
de Economii si Consemnatiuni), P.N.L. (Partidul National Liberal),
P.N.T.C.D. (Partidul National Tãrãnesc Crestin si Democrat).
Observatie: nu se pune punct: a) dupã simbolurile si prescurtãrile
din domeniul matematicii, fizicii, chimiei: f = functie, v = vitezã,
va = volt-amper. b) dupã punctele cardinale: N, V, S, E. c)
când în formarea substantivelor compuse intrã fragmente
de cuvinte: ASIROM, ROMTELECOM. d) când abrevierea e formatã
din începutul unui cuvânt si finala lui vocalicã:
cca (circa), d-rei (domnisoarei), d-lui (dumnealui / domnului). e)
dupã titluri (dar nici un altfel de punctuatie), dupã
formulele de adresare din scrisori si cuvântãri se pune
virgulã sau semnul exclamãrii. Linia de pauzã (-) este folositã în
scrierea unor cuvinte compuse: sud-vest, colaborarea americano-franco-anglo-românã. Blancul (…) este semnul de ortografie care
indicã lipsa unor cuvinte din propozitie sau a unor propozitii
din fraza.
3.
Majuscula sau litera mare este un semn de ortografie
care indicã: scrierea substantivelor proprii, începutul
unei propozitii sau al unei fraze, începutul versurilor, când
acestea sunt scrise unul sub celãlalt etc. Nu se scriu cu majuscule:
numele de popoare, numele de personaje literare, folosite în
scopul de a denumi trãsãturile umane: cicero (gen de
tunsoare bãrbãteascã), donjuan (afemeiat), harpagon
(zgârcit), nume de fiinte mitice, întrebuintate ca nume
comune: iele, nimfe, elf, numele unor obiecte, inventii, masini, denumite
cu numele inventatorului sau al locului de provenientã: ford,
ohm, damasc, denumirile functiilor de stat: rege, vodã, presedinte,
senator etc.
Utilizati
corect virgula
Pãrtile de vorbire sau propozitiile legate prin "si",
"sau" ori "ori" nu se despart prin virgulã.
Pãrtile de vorbire sau propozitiile se despart prin virgulã
legate prin: "nici", "dar", "iar", "însã",
"ci", "si", "dar si", "precum si",
"deci", "prin urmare", "asadar", "în
concluzie".
Se despart prin virgulã propozitiile coordonate juxtapuse. “Nourii
curg, raze-a lor siruri despicã”. Se despart prin
virgulã propozitiile coordonate adversative si conclusive. “Copacii
nu erau grosi, dar erau desi”.
Propozitia atributivã nu se desparte prin virgulã. “E
o colegã cãreia îi datorez mult”. Doar
propozitia atributivã ce exprimã ceva suplimentar se desparte
prin virgulã: “Sã trecem la ceilalti munti,
a cãror origine este vulcanicã”. “Vederea
acestei lupte, care i se pãruse initial…”.
Propozitia completivã directã asezatã dupã
regentã sau intercalatã nu se desparte prin virgulã.
“Pe câti i-au gãsit i-au mânat spre curtea
primãriei”. “Cunosc ce rãutãti
v-au fãcut”. “Si vãzând spânul
cât e de frumoasã fata împãratului, odatã
se repede…”. Asezatã înaintea regentei,
de obicei se desparte. “Ce stii tu azi, eu am stiut ieri”.
Propozitia completivã indirectã asezatã dupã
regentã nu se desparte prin virgulã. “Nu scapi
de ce ti-e fricã”. Propozitia completivã indirectã
asezatã înainte de regentã se desparte prin virgulã.
“De ce ti-e fricã, nu scapi”.
Propozitia subiectivã asezatã dupã regentã
nu se desparte prin virgulã. “Nu-i frumos cine se tine…”.
Propozitia subiectivã situatã înaintea regentei
se desparte dacã este reluatã în regentã
printr-un pronume demonstrativ. “Cine nu respectã pe
altii, acela nu meritã sã fie respectat”. Dacã
nu este reluatã prin pronume, nu se desparte. “Cine
întreabã nu greseste”. “Cine furã
azi un ou mâine va fura un bou”.
Propozitia predicativã nu se desparte prin virgulã. “Casa
e neschimbatã”.
Propozitia circumstantiala de loc. Dupã regentã: nu se
desparte prin virgulã. “Leagã calul unde zice
stãpânul”. Înainte de regentã:
se desparte când nu se insistã în mod deosebit asupra
ei. “Unde picã nuca, picã si din talpa iadului
bucãtica”. Înainte de regentã: nu se
desparte când se insistã asupra ei. “Unde mi-ai
spus te astept”. Dupã regentã, introdusã
prin acolo, se desparte. “Unde e aaa mai subtire, acolo se
rupe”. Intercalat si asezat înaintea predicatului regentei
se pune de obicei între virgule. “Pe dealuri, unde te
întorci, sunt pluguri”.
Propozitia circumstantiala de timp. Dupã regentã se desparte
prin virgulã numai dacã în regentã se aflã
un complement circumstantial. “Mai frumoasã e toamna,
când în locul florii spânzurã…”.
Înaintea regentei se desparte prin virgulã când nu
se insistã asupra ei. “Când a pãsit la
portitã, a vorbit..”. “Când a intrat,
cãtelusa a lãtrat”. Înaintea regentei
nu se desparte prin virgulã când se insistã asupra
ei. “Când l-am chemat eu a venit”. Când
are în regentã adverb corelativ se desparte prin virgulã.
“Când te-ai sãturat de privit, atunci sã
vii”. Intercalatã, dacã se aflã înaintea
regentei, se pune între virgule. “Tot neamul Basarabilor,
pânã sã prindã de veste, trecuse granita”.
Propozitia circumstantialã de cauzã se desparte de regentã
oriunde ar fi, de obicei.
Propozitia circumstantialã de mod, dupã sau înaintea
regentei se desparte prin virgulã, exceptând situatia în
care se insistã asupra ei, caz în care nu se pun virgule.
“Animalul înghiti o datã, ca si când i
s-ar fi uscat gâtlejul”.
Propozitia circumstantialã de scop sau finalã, dupã
regentã, se desparte prin virgulã, când nu se insistã
asupra ei. “Multe a încercat, ca sã-si poatã
rezolva…”. Înaintea regentei, se desparte de
obicei prin virgulã. “Ca sã nu rãmânã
repetent, mama a încercat…”.
Propozitia circumstantialã conditionalã se desparte de
obicei prin virgulã.
Propozitia circumstantialã concesivã se desparte mereu
prin virgulã. “Cu toate cã am stãruit,
nu a primit propunerea mea”.
Substantivul la vocativ care exprimã o adresare obisnuitã
se desparte prin virgulã de cuvântul sau cuvintele încrucisate.
“Încerc prin aceasta, domnule director,…”.
Adjectivele aceluiasi substantiv se despart prin virgulã când
sunt asezate alãturi sau când sunt
legate prin cuvintele "nici", "dar", "însã".
Punerea liniutelor si a ghilimelelor în cadrul aceluiasi text
reprezintã o formulã acceptatã de scriere:
“Scrierea corectã - “sã-i”, iar
nu “sãi” - aratã pregãtirea individului…”.
Se pune virgulã înainte de: "dar", "iar",
"însã", "ci", "precum si",
"deci", "prin urmare", "asadar", "în
concluzie".
Punctuatia numelui predicativ. “Copacii sunt înalti”
- în acest caz nu se pune virgulã. “Copacii sunt,
desigur / fireste / asadar / bineînteles / în concluzie
/ în realitate, înalti” - se pune virgulã.
Când lipseste numele predicativ, numele predicativ este izolat
cu "," sau "-". “Copacii, înalti,
oamenii, veseli”.
Adverbele intercalate între subiect si predicat se pun între
virgule. “Eu, bineînteles, voi îngriji de flori”.
“Mama, fireste, era îngrijoratã”.
Complementul de agent suportã fãrã virgule intercalarea
între el si verb. “… fu primitã cu bucurie
de toti”.
Complementele circumstantiale, când sunt între subiect si
predicat, se despart prin virgulã. “Ion, de frica ploii,
fugi”. Când sunt dupã predicat, nu se despart.
“Ion fugi de fricã”. Când predicatul
este primul, iar complementul între, nu se despart. “Fugi
de frica ploii Ion”. “Apele se despart de obicei
la câmpie”. “Apele, de obicei, se despart
la câmpie”.
Propozitia completivã de agent se desparte prin virgulã
doar când este reluatã printr-un pronume demonstrativ si
se aflã înaintea regentei. “De cãtre cei
ce vin dupã noi, de cãtre aceia se va realiza scopul nostru
comun”.
În propozitie, înainte de "precum" si "ca
si" se pune virgula. “Cartea, precum si / ca si experientã
ne demonstreazã cã…”.
Când "iar" este adverb cu valoare de "din nou",
nu se desparte prin virgulã. “Aceasta este iar conditie
de îndeplinit pentru rezolvarea problemei”.
"Însã": “Poate fi lustruit, însã
nu dimineata”. “Fãrã a-l lustrui
însã dimineata”. “Eu l-am lustruit
însã, netinând cont de faptul cã…”.
"Totusi": “Totusi, la mare e soare mereu”
- la începutul propozitiei este urmat de virgulã. “As
fi vrut totusi sã spun douã vorbe” - în
interiorul propozitiei nu se desparte.
"Asadar", "prin urmare", "deci": “Sã
devinã moral, asadar / deci / prin urmare om religios”
- conclusiv, se pune virgulã înainte. “Concluzia
este, asadar / deci / prin urmare, urmãtoarea” - în
interiorul propozitiei se pun virgule. “Asadar /deci / prin
urmare, sunteti împotriva mea!” - la începutul
propozitiei este urmat de ",". Variante din unele cãrti
de gramaticã: “Deci pentru explicarea fenomenelor este
nevoie de…”. “Omul apare deci mai întâi
ca producãtor..”.
În interiorul propozitiei, adverbe ca "asa", "bine",
"da", "nu", "sigur", "desigur",
"fireste", "exact", "într-adevãr",
"fãrã îndoialã" se despart prin
virgule.
Constructiile gerunziale sau participiale, aflate la începutul
propozitiei sau al frazei se despart prin virgulã. “Urmând
exemplul numelor care primesc diminutivãri, s-a ajuns…”.
“Adunate între ziare, cãrtile…”.
"De exemplu" se desparte în toate cazurile prin virgule.
"Cu" sau "împreunã cu" atunci când
dobândesc valoarea conjunctiei copulative "si" nu se
desparte prin virgule. “Toatã hora împreunã
cu privitorii izbucnirã în râs”. “Ion
cu cei patru colegi au sã-i batã pe…”.
“Ochii de albastru deschis, palid, al cerului”,
dar “Nu înseamnã vorba goalã, fãrã
sens si cu atât mai putin…”.
Pronumele circumstantial de exceptie nu se desparte prin virgulã
de regentã. “Nu face altceva decât sã
se plimbe”. “Nu-i explic altcuiva decât cui
nu a înteles”.
Propozitia circumstantialã cumulativã se desparte întotdeauna
prin virgulã. “Dupã ce cã nu a învãtat,
mai vrea si 10”. “Pe lângã cã
e sãrac, mai face si pe fudulul”.
Propozitia circumstantialã opozitionalã se desparte mereu
prin virgulã. “În loc sã vinã,
pleacã”. “Iesim dintr-o salã, pentru
a intra în alta”.
Propozitia circumstantialã consecutivã exprimã
rezultatul actiunii din regentã si se desparte prin virgulã.
“A mâncat, cã s-a îmbolnãvit”.
“A lucrat destul, ca sã-i asigure un viitor”.
“E prea frig, sã poti iesi afarã”.
“Sunt prea multi,
ca sã încapã în salã”.
În afara acestor reguli stabilite prin normele gramaticii limbii
române, desigur, orice scriitor are libertatea folosirii virgulei
în scopul claritãtii exprimãrii.
Declinarea
pronumelui si adjectivului de întãrire
Masculin
singular:
eu, pe mine, mie însumi
tu, pe tine, tie însuti
el, pe el, lui însusi
Masculin
plural:
noi, pe noi, nouã însine
voi, pe voi, vouã însivã
ei, pe ei, lor însisi
Feminin
singular:
eu, pe mine însãmi, mie însemi
tu, pe tine însãti, tie înseti
ea, pe ea însãsi, ei însesi
Feminin
plural:
noi, pe noi, nouã însene
voi, pe voi, vouã înseva
ele, pe ele, lor însesi, însele
