Romanul
este specia genului epic, în proza, de mare întindere, cu
o actiune complexa ce se poate desfasura pe mai multe planuri, cu personaje
numeroase a caror personalitate este bine individualizata si al caror
destin este determinat de trasaturile de caracter si întâmplarile
ce constituie subiectul operei. Exemplu: Romanul "Morometii"
de Marin Preda.
Romanul este un accident, este un incident, este o lume, o lume fictiva,
detaliata la ultima resursa posibila a scriitorului. Este cea mai adânca
forma de scriitura ce exista. Nu e neaparat structurata pe planuri de
actiune (vezi "Orbitor" de Cartarescu, v. "Patul lui
Procust"), dar are nivele de întelegere - definitia anglosaxona
a romanului implica nivele de întelegere (v. G. Orwell - 1984
ce poate fi înteleasa ca o carte de actiune, un SF bun, o carte
politica, o carte psihologica - psihologia minciunii, filosofica).
Romanul este de trei tipuri (conform structurii propuse de criticul
literar Nicolae Manolescu): ionic (clasic), doric
(modern), corintic (romane criptice, postmoderne). Romanul clasic, caruia i se subscriu scriitorii români
de pâna în a doua jumatate a perioadei interbelice (se considera
anul 1928/1930) respecta un set de norme stricte în alcatruire.
Este structurat pe mai multe planuri de actiune si e împartit
formal în capitole, volume etc. Se scrie la persoana a III-a,
scriitorul este omniprezent (poate face flashback-uri, poate nara ceea
ce se întampla simultan în mai multe locuri), este ubicuu
(prezenta lui nu e obligatorie, dar el descrie sentimentele personajelor,
descrie actiunile, pe care le prevesteste), prefera istorismul (comenteaza
trecutul personajelor). El e asemenea unui papusar, rezultatul nefiind
oricând veridic. Reprezentanti: Mihail Sadoveanu - "Nicoara
Potcoava", "Fratii Jderi" etc., Cezar Petrescu - "Calea
Victoriei", Liviu Rebreanu - "Ion", "Rascoala"
etc. In opinia lui Brunsell este un incident. Romanul modernist se manifesta prin interiorizare. Lumea e
vazuta prin ochii unui personaj, ce este naratorul si reprezentantul
autorului. Se scrie la persoana I, se foloseste adesea fluxul amintirilor
(nu se mai scrie în "prezent istoric", ci se porneste
dintr-un punct unic, considerat prezentul, si se scrie întocmai
cum "personajul cheie" îsi aminteste). Se foloseste
scrisoarea, jurnalul (redarea unor asemenea pseudo-creatii ale personajelor),
pentru a le deduce sentimentele. Metoda poarta numele de "dosar
de existente". Nu mai sunt prezentate sentimentele altora, eventual
ele sunt deduse de "personajul cheie", nu mai exista omniprezenta,
totul rezultând fie din dosarul de existente, fie din întâlnirile
directe ale personajelor. Romanul e mult mai veridic. Ex: Camil Petrescu
- "Patul lui Procust" si "Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de razboi", cât si H.P. Bengescu
în "Concert din muzica de Bach". Se poate considera
ca si M. Preda în "Viata ca o prada" si în "Cel
mai iubit dintre pamanteni" este un scriitor modernist. Romanul corintic (postmodernist si neomodernist) este un roman
liber. Se poate scrie la persoana I sau III, poate fi un amestec între
tipul ionic si doric, se abordeaza un stil liber, mai adânc. Sentimentele
sunt spuse direct, simplu, de catre personajul-narator, care este întruparea
uneia din ipostazele autorului. Se foloseste pastisa, colajul, se includ
chiar si taieturi din ziare (vezi Mircea Nedelciu : Maistrul Ilie Ilie
Razachie îsi da concursul), pentru a arata un punct de vedere
cifrat. De altfel, în opinia postmodernistilor, textul (ce se
mai cheama si scriitura) este interminabil, infinit, dar, pentru nevoile
tipografice, trebuie taiat în bucati de diferite lungimi. In acest
tip de roman intra postmodernistii (generatia 80 si 90 - printre care
: Mircea Cartarescu - "Orbitor", Nedelciu etc., neomodernistii
(generatia 60 si 70 la noi, generatia razboiului si generatia celor
30 de ani gloriosi în occident - 1940-1970): în proza lui
H. Simionescu, O. S. Crohmalniceanu, în poezie Nichita Stanescu
si Marin Sorescu, dar si precursorii directi si indirecti ai acestora
- dandistii si generatia 1900 - Mateiu Caragiale: "Craii de Curtea
Veche".
Nuvela
este o specie a genului
epic, în proza, cu un singur fir epic, cu un conflict concentrat
si intriga riguros construita, cu personaje putine, punând accentul
pe un personaj principal, iar întâmplarile si faptele sunt,
de regula, verosimile. Ca întindere, nuvela se situeaza între
schita si roman.
Exemplu: "Moara cu noroc" de Ioan Slavici.
Eseul
este o specie de proza literara, fixata la granita cu literatura, care
îmbina elemente ale tuturor stilurilor functionale. Compozitia
eseistica ofera posibilitati mari de a asocia idei venite din diferite
domenii culturale. Stilul eseistic este erudit, iar continutul se bazeaza
pe o viziune complexa asupra vietii. Varietatea procedeelor stilistice,
ca si faptul ca nu presupune un tipar strict, fac ca aceasta specie
sa se bucure de interes cam în toate domeniile culturale. Eseul
consta în consemnarea unor idei, a conexiunilor dintre ele, a
parerii personale, într-o maniera eleganta (stil elevat, trimiteri
culturale numeroase, informatie bogata etc.). Adrian Marino spune ca
"eseistul încearca sa dea o solutie, nu o impune, nici n-o
dogmatizeaza. Doar o propune. El ridica o problema, punându-se
pe sine si pe altii la încercare. Isbuteste si incita adevarul".
Un eseu poate sa abordeze o opera literara, sau un aspect al ei (o idee,
o tema, un simbol) de pe pozitii filosofice, poate sa apeleze la informatii
sociologice sau psihologice, poate sa faca asociatii în diverse
arte, pe o tema oarecare etc.
Inclus în proza exploziva în mod curent, eseul este o specie
fixata la granita dintre stilul beletristic si cel stiintific. Este
admis în literatura pentru ca autorul prezinta plastic viziunea
sa despre lume, dar prin tendinta de a defini varii probleme, se apropie
în spirit de o lucrare stiintifica. Nicolae Balota îl numeste
"gen semiliterar", fixandu-l ca fiind "între structurile
imagistice si cele ideologice", iar Adrian Marino, în articolul
dedicat eseului îl considera ca un gen de frontiera, "hibrid"
situat între literatura si filosofie.
Eseul are câteva elemente specifice: - subiectivitatea asumata
- prezentarea unor idei fara obligatia de a fi demonstrate, argumentate
- asociatii libere de teme, motive, simboluri, gânduri
- libertatea totala de a alege un anume stil
- atingerea mai multor domenii
Tiparul
compozitional al speciei a fost preluat si în stilul jurnalistic,
în special pentru articolele în care se îmbina comentariul
si relatarea succinta a unor impresii pe marginea unui eveniment, a
unei carti, a unei idei etc.
Eseul este un studiu sau o creatie artistica sau filozofica, în
care autorul trateaza, în chip original probleme literare, filozofice,
fara intentia de a le epuiza.
Exemple: volumul de eseuri "Pietre pentru templul meu" de
Lucian Blaga.
Povestirea
- este specia genului epic, în proza, în care se relateaza
fapte din punctul de vedere al unui narator, care este martor sau participant
la evenimentul povestit. Povestirea este de mica întindere, relateaza
un singur fapt, are personaje putine, iar interesul cititorului se concentreaza
asupra situatei narate.
Exemplu: volumul de povestiri "Hanu Ancutei" al lui Mihail
Sadoveanu.
Reportajul,
ca specie jurnalistica, respecta câteva reguli, menite sa pastreze
nota informativa (claritatea relatarii, expunerea faptelor esentiale),
dar si pe cea de reconstituire veridica a unei întâmplari,
(unde reporterul poate ajunge la tehnici de compozitie literara). Reportajul,
specie tipic jurnalistica, a fost preluat si în literatura. Revistele,
cele de cultura, dar nu numai, cultiva un reportaj numit "de creatie"
si care se deosebeste de cel strict jurnalistic prin doua elemente:
viziunea artistica si mesajul estetic.
Veridicitatea reportajului este creata prin: relatarea secventiala a
evenimentului narativ, inserarea elementelor portretistice de-a lungul
relatarii, prin introducerea detaliilor, camuflarea impresiilor subiective
în scurte relatari, prezentarea faptului ca real. Considerata
ca fiind o specie jurnalistica, complexa, reportajul îmbina cele
trei moduri de expunere (descrierea, naratiunea si dialogul), creând
impresia unei reconstituiri în amanunte existentiale decisive.
Reportajul aduce în prim plan evenimentul trait în punctul
lui maxim de tensiune si reconstituit dintr-un unghi de vedere care
permite cititorului sa descopere si sa observe faptele cele mai însemnate.
Exista reportaje de informare si reportaje de creatie.
Tipuri de reportaje: - tipuri tematice sau compozitionale
- reportaj negru, satiric, exploziv, de relatare implicata, etc. In genurile de reportaj literar, compozitia de o factura suprarealista,
care îmbina satiricul si absurdul se bucura de un succes general.
Interviul
este
specia care informeaza si elucideaza, prin intermediul unui dialog.
Rolul reporterului de interviu este sa stabileasca un dialog viabil,
un mod de comunicare între el si cititor. Sondajul de opinie,
informatia si lamurirea unei situatii sunt laturile principale ale interviului.
Intrebarile trebuie sa fie scurte, clare si puse în cunostinta
de cauza. Interviul are functia principala de a exprima o atitudine,
o opinie, este un mod direct de prezentare a unor idei. Intrebarile
depind si de informatia pe care o are jurnalistul despre cel intervievat.
Un exemplu de interviu care a devenit o importanta carte de marturisiri
este cel luat de Claude-Henri Rocquet lui Mircea Eliade, "Incercarea
labirintului", Ed. Dacia, 1990. Uneori, interviul este doar un
pretext pentru o carte de marturisiri ("Amintirile unui ambasador
al golanilor", de Al. Paleologu).
Interviul poate fi construit pentru a reliefa un portret, sau poate
fi interesant prin opinii, idei, lamurirea unei atitudini, aceasta fiind
cu adevarat misiunea unui interviu.
Tipologie:
- interviul expres (interogarea catorva trecatori în legatura
cu un eveniment unanim cunoscut si actual) interviul-informatie
- interviul-explicatie (prin care reporterul îl determina pe intervievat
sa-si justifice o atitudine, sa-si explice actele, opiniile, opera,
etc).
Cum trebuie sa fie întrebarile într-un interviu: - sa nu se refere la domenii cunoscute ziaristului
- sa nu aiba caracter general
- sa nu fie puse mai multe întrebari deodata
- sa nu fie lungi
- sa nu fie de tipul la care sa se raspunda prin da sau nu
- sa nu sugereze raspunsul
- sa nu fie ipotetice, etc.
Comentariul
literar
este una dintre activitatile didactice prin intermediul carora se poate
ajunge la întelegerea specificitatii unui scriitor, a unei opere
etc. Ca mod de organizare a materialului faptic, ca mod de abordare
a textului literar, comentariul se diferentiaza în functie de
genul literar caruia îi apartine textul în cauza.
Compunerile
corespondenta
Grupeaza toate lucrarile scrise prin intermediul carora se realizeaza
schimburi de opinii, se transmit ganduri, idei, sentimente. Spre deosebire
de compunerile cu destinatie oficiala, compunerile corespondenta au,
în majoritatea cazurilor, caracter particular, vizând relatiile
dintre persoane. Faptul acesta si diversitatea continutului determina
o mare varietate a mijloacelor de expresie, sporind responsabilitatea
autorilor, preocupati acum nu numai de mesaj, ci si de modul în
care acesta este transmis. In functie de dimensiuni si de modul de organizare
a materialului, compunerile corespondenta cunosc mai multe forme:
a. biletul
b. cartea de vizita
c. cartea postala
d. ilustrata
e. telegrama
f. scrisoarea
Biletul
- cuprinde, de regula, o singura informatie, atitudine, impresie etc.
si se adreseaza unui coleg, prieten sau unei rude apropiate. Expunerea
este simpla, uneori eliptica, dar nu neîngrijita.
Cartea
de vizita
- se foloseste pentru felicitari, invitatii, multumiri etc. Pe o carte
de vizita nu se trateaza probleme importante. Textul se scrie, de obicei,
de mâna, lizibil si fara stersaturi, începand cu prima fata,
sub nume, si se continua, daca e cazul, pe verso.
Cartea
postala
- se foloseste din ce în ce mai putin. Factorii hotarâtori
în privinta îngustarii ariei de întrebuintare sunt
spatiul limitat rezervat textului si, mai ales, posibilitatea ca aceasta
sa fie citita si de alte persoane, în afara destinatarului.
Ilustrata
- contine salutari, urari de bine, sumare impresii din calatorii.
Telegrama
- poate sa informeze sau sa exprime emotii, atitudini, gânduri,
sentimente. In functie de continut, se deosebesc urmatoarele categorii
de telegrame: de înstiintare, de felicitare, de condoleante, de
multumire, de raspuns, oficiale. De cele mai multe ori se apeleaza la
exprimarea eliptica, nerecomandata însa în telegramele adresate
oficialitatilor sau unor persoane superioare noua.
Scrisoarea
-
ramâne corespondenta cu frecventa cea mai mare, folosita în
relatiile dintre persoane particulare, dintre acestea si institutii
sau dintre institutii. Structura unei scrisori este, în mare,
aceea a unei compuneri oarecare: introducerea, menita sa capteze atentia,
cuprinsul si încheierea. In prima parte a unei scrisori adresate
unei personalitati, unui om cu care nu suntem în raporturi care
sa justifice gestul nostru, se cere respectuos permisiunea de a-i scrie
sau se scuza îndrazneala, argumentându-se atitudinea. Daca,
dupa sfârsitul scrisorii, se impune unele completari, acestea
se noteaza într-un post scriptum, P.S. Informatiile suplimentare
se precizeaza în nota bene, N.B.
Bibliografie:
Rusti, Doina, "Presa culturala. Specii, tehnici compozitionale
si de redactare" Ed. Fundatiei Pro, Buc. 2002
Balada este poezia epica de mare întindere, uneori cu un pronuntat caracter
liric, în care se relateaza o actiune eroica, o legenda, un fapt
istoric, o profunda idee filozofica, se evoca o puternica personalitate
istorica sau legendara.
Exemple: - balada "Toma Alimos"
- balada populara "Miorita"
- balade populare
- "Mistretul cu colti de argint", de Stefan Augustin Doinas
- balada culta.
Poemul
eroic este o specie a genului epic, de proportii mai
mari decât balada, dar mai mici decât epopeea. Poemul eroic
evoca fapte istorice sau legendare din trecutul unui popor, punând
accent pe figura eroului exceptional, care se detaseaza dintre alte
personaje cu însusiri deosebite, pe care acesta le domina.
Exemplu: Poemul "Dumbrava Rosie" de Vasile Alexandri, subintitulat
de poet "Poem istoric - 1497", care se refera la personalitatea
exceptionala, legendara a lui Stefan cel Mare si la victoria pe care
acesta a reputat-o în lupta împotriva lesilor.
Epopea - este un poem epic de mare întindere, în versuri, în
care se povestesc fapte eroice, istorice sau legendare, cu un mare numar
de personaje cu virtuti deosebite.
Exemple: "Tiganiada" de Ion Budai-Deleanu, "Iliada" de Homer.
Elegia este o specie a genului liric în care poetul îsi exprima
în mod direct sentimentele de tristete metafizica, de nostalgie,
într-o gama ascendenta mergând de la melancolie la nefercire.
Exemple: "Trecut-au anii..." de Mihai Eminescu, "11 Elegii" de Nichita Stanescu.
Oda este specifica genului liric. In oda se elogiaza, se preamaresc fapte
eroice, trasaturi deosebite ale unor personalitati, avand un caracter
solemn, prin care poetul îsi exprima sentimentele de admiratie
fata de patrie, fata de limba materna, fata de o idee, fata de natura
sau arta etc. Oda a aparut în Grecia antica.
Exemple:
"Oda ostasilor români" de Vasile Alexandri
"Oda simplissimei flori" de Lucian Blaga
"Oda Soarelui" de Nicolae Labis
Trioletul este o poezie formata din opt versuri de câte opt silabe fiecare,
astfel încât primul vers este identic cu al patrulea si
cu alt saptelea, iar al doilea cu al optulea.
Catrenul
este strofa sau poezia formata din patru versuri.
Sonetul este poezia fixa alcatuita din 14 versuri, grupate în doua catrene
si doua terte, ultimul vers fiind o concluzie a întregului continut
al poeziei. El îsi are originea în literatura italiana a
secolui al XIV-lea, find specific poetilor Dante si Petrarca. Sonetul
lui Shakespeare este alcatuit din trei caractere si doua versuri finale,
drept concluzie.
Exemplu: "Cand însusi glasul" de Mihai Eminescu.
Rondelul este poezia cu forma fixa, având numai doua rime si un refren
(de unul, doua pâna la opt versuri) si care este reluat, partial
sau integral, la mijlocul si la sfârsitul ei. Rondelul a aparut
în Franta medievala si numea la origine un cântec si un
dans.
Exemple consacrate: Alexandru Macedonski, "Rondelul rozelor de
august"
Octava e strofa sau poezia alcatuita din opt versuri endecasilabice (11 silabe)
dintre care primele sase cu rima încrucisata, iar ultimele doua
cu rima împerecheata. Aceasta tehnica de versificatie a fost folosita
în poezia veche italiana, spaniola si portugheza.
Glosa este poezia cu forma fixa, în care fiecare vers din prima strofa,
numita strofa-nucleu, este comentat succesiv în câte o strofa
urmatoare, ultima strofa reproducând în ordine inversa versurile
primei strofe. Ca specie literara, "glosa" este de origine
spaniola, poezia datând din secolul al XIV-lea, fiind o creatie
a poetilor curteni.
Exemplu: poezia "Glossa" de Mihai Eminescu.
Drama - este o specie a genului dramatic, caracterizata prin ilustrarea vietii
reale într-un conflict complex si puternic al personajelor, cu
întâmplari si situati tragice, în care eroii au destin
nefericit. Drama are o mare varietate tematica.
Exemple: "Razvan si Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu, drama
istorica
"Mesterul Manole" de Lucian Blaga, drama de idei.
Comedia este specia genului dramatic, în proza sau în versuri, care
satirizeaza întâmplari, aspecte sociale, moravuri cu ajutorul
personajelor ridicole, stârnind râsul, cu scopul de a îndrepta
acele stari umane si sociale, asadar având rol moralizator. Ca
modalitati de realizare, comedia apeleaza la diferite mijloace: comicul
de situatie, de caracter, de limbaj, de moravuri, de intentie, de nume,
etc.
Exemplu: comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale.
Tragedia este o specie a genului dramatic, în proza sau în versuri,
reprezentand personaje puternice angajate în lupta cu destinul
potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu proprile lor sentimente,
acest conflict solutionându-se cu moartea eroului.
Exemplu: "Antigona" de Sofocle.
Tehnici
literare folosite în antichitate
1. STROFA
ALCAICA
este formata din patru versuri grupate astfel:
- primele doua sunt formate din 11 silabe (accentele se pun pe a doua,
a patra, a sasea, a noua si a unsprezecea silaba)
- al treilea vers este format din 9 silabe (accentele se pun pe a doua,
a patra, a sasea si a opta silaba)
- al patrulea vers este format din 10 silabe(accentele se pun pe prima,
a patra, a saptea si a noua silaba)
2. STROFA
SAFICA
este formata din patru versuri distribuite astfel:
- primele trei de 11 silabe (accentele se pun pe prima, a treia, a cincia,
a opta si a zecea silaba)
- ultimul vers este format din 5 silabe(accentele se pun pe prima si
a patra silaba)
3. Scenariul
iambic din teatru e format din sase picioare iambice.
4. Hexametrul
este format din cinci dactile si un troheu.
5. Epigrama
este formata dintr-un hexametru dactilic si cu pentemetru dactilic.
6. Pentametru
dactilic este format din doua dactile, o silaba accentuata,
cenzura, doua dactile si înca o silaba accentuata.
7. Hendecasilabul
coliamb (senar iamic scazon) este format din 11 silabe,
cinci iambi si un troheu.
8. Hendecasilabul
felecian este format din un troheu, o dactila si înca
trei trohei.
9. Septenarul
trohaic este format din sapte trohei (pentru partile
cu multa actiune).
10. Strofa
asclepiada A este formata din trei versuri asclepiade
minore de 12 silabe (accentele se pun pe prima, a treia, a sasea, a
saptea, a zecea si a doisprezecea), un gliconic si înca 8 silabe
(accentele se pun pe prima, a treia, a sasea si a opta silaba)
11. Strofa
asclepiada B este formata din doua asclepiade minore,
un ferecrateu, 7 silabe(accentele se pun pe prima, a treia si a sasea
silaba) si un gliconic.