Chiar de-a curmezişul drumului, barându-l cu totul, se înalta hanul zãrit încã de departe şi pe care îl aştepta cu întreaga fiinţã, obositã de lungul şi greul drum. Se mirã doar de nãstruşnica aşezare peste drum şi de faptul cã nu vedea o altã cale decât cea pe care venise, dar lungile cãlãtorii îl obişnuiserã cu lucruri chiar mai ciudate."Un han este un han şi asta îmi doream"îşi zise şi deschise cu nerãbdare uşa. Dar picioarele I se muiarã când vãzu cã cee ce luase drept o clãdire nu era decât un zid, un perete, cu ferestre decupate în el şi o singurã uşa, cea pe care tocmai o deschisese, iar în spatele acestei uşi se întindea, neted şi drept, un alt drum, spre alte şi alte întâmplãri. Resemnat, drumeţul închise cu grijã uşa în urma sa şi, cu obstinaţie, porni pe noul drum din faţã-i.
Când şi a doua oarã i se întâmplã acelaşi lucru îşi aduse aminte cã "faptele şi întâmplãrile sunt pe mãsura oamenilor cãrora le sunt harazite". Încrederea, speranţa, hotãrârea luaserã acum locul oboselii şi resemnãrii, cãci se ştia un ales al sorţii.
De atunci, de multe ori gãşi la capãtul unui drum o uşa cãtre un altul, nebãnuit şi nevãzut pânã sã pãşeascã pe el. Dupã mult timp, însã, picioarele au început sã-i oboseascã, braţele i-au slãbit, trupul i s-a încovoiat.Se încuraja spunându-şi cã el este fericitul cãruia i se oferau fapte şi întâmplãri pe mãsura cãrora trebuia sã fie, dar, într-o zi, tot la capãtul unui drum de-a curmezişul cãruia trona peretele de acum atât de cunoscut, pe care-l luase drept han cândva, deschizând uşa în spatele cãreia se aştepta sã afle un nou drum, îi veni în minte cã ar vrea,totuşi, sã se odihneascã mãcar câteva clipe înainte de a merge mai departe.
Şi cum, uneori, întâmplarea,pe care alţii o numesc destin, ne ascultã cele mai tainice gânduri, în spatele uşii pe care o deschisese gãşi un han adevãrat, în care toate îl imbiau la odihnã. Vinul bun, mâncãrurile alese şi poveştile depãnate de ceilalţi drumeţi îl fãcurã sã uite de trecerea zilelor şi anilor şi uitã cu totul de drumurile de pânã atunci.
De la o vreme, însã, tot mai des îşi amintea de harul, ce-l poartã, de nobilul ţel spre care era dator sã meargã, cãci era convins cã trebuie sã fie un ţel numai lui destinat. Aşa cã, într-o zi, cuprins din nou de încredere, speranţã şi hotãrâre începu sã caute în spatele hanului un drum, altul decât cel pe care venise în urmã cu mult timp. Nu era niciun alt drum în spatele hanului, ci doar o întindere pustie.
Dezamãgit, n-a ales nici calea de întoarcere ci s-a aşezat pe o piatrã, privind undeva în depãrtare,cu ochii umeziţi de lacrimi, fãrã speranţa de a afla vreu nou drum.
Paul Spanu
