Eram în trecere prin târgul prãfuit de la Dunãre şi mai aveam doar o ora pânã la trenul ce-l aşteptãm ca pe o salvare de de la ziua obositoare şi plictisitoare pe care o petrecusem acolo, în cãutarea unor acte care s-a dovedit cã nici nu existau, aşa cã am fost surprins sã gãsesc un anticariat la câteva strãzi depãrtare de garã. Se potrivea de minune, pentru cã nu aveam cu ce sã-mi omor timpul în tren, aşa cã am intrat, cu speranţa sã gãsesc o carte cu povestiri de cãlãtorie, ceva uşor şi amuzant,poate.
Am fost încântat sã gãsesc o neaşteptatã rãcoare în anticariat,dar m-a nedumerit clar-obscurul încãperii, neobişnuit pentru un lãcãş al cãrţilor. M-a întâmpinat un bãtrân cu nişte ochelari ce-i acopereau jumãtate din faţã,zâmbind şi întinzându-mi o mâna moale şi zbârcitã:
-Cãutaţi ceva anume, sau vã pot eu ajuta?
-Nu ştiu prea bine ce caut,poate o poveste,ceva vesel,ca pentru o cãlãtorie cu trenul,am rãspuns eu sincer.
Anticarul a zâmbit din nou, a strecurat o mâna sub tejgheaua ce ne despãrţea şi a scos de acolo o carte cu coperţi groase din piele,pe care nu se zarea niciun titlu. Am fost uşor dezamãgit, mai ales pentru cã nu-mi imaginam cum aş fi luat cu mine o carte atât de mare, care pãrea şi destul de grea de vreme ce mâna îi tremura uşor când a scos-o.Am aşteptat, totuşi,politicos, dar neîncrezãtor, în timp ce anticarul a desfãcut acel volum în faţã mea. Pe prima paginã,într-o grafie cu multe înflorituri, în loc de titlul mult aşteptat am reuşit sã descifrez un catren ce suna cam aşa:
"Tot astfel şi dorinţa ce-n inimi ne pãtrunde
Ne roade ca un vierme, ne zvârcoleşte-n chin,
Doar mintea noastrã clarã,ea singurã o-nvinge
Cãlãuzind-o sigur spre-un 'nalt şi nobil ţel".
Eram tot mai nedumerit, dar bãtrânul nu mi-a lãsat prea mult timp de a riposta în vreun fel şi a întors o prima paginã a cãrţii. Atunci chiar am avut un moment în care eram gata sã întrerup scurtã noastrã întâlnire, pentru cã ce am vãzut era o paginã dintr-o hârtie îngãlbenitã de timp, încãrcatã cu litere ale unei limbi orientale-cred- pe care nici gând sã o cunosc şi de semne stranii, strecurate printre cuvinte şi pe marginea acelei foi de pergament. Anticarul a observat tendinţa mea de a renunta şi mi-a spus:
-Am sã-ţi traduc eu, iar dacã n-are sã-ţi placã, nu trebuie sã o iei.
Şi fãrã a aştepta încuvinţarea mea a început sã citeascã încet, cu un glas domol şi cald, parcã mângâin cuvintele. Recunosc cã povestirea pãrea destul de interesantã, aşa cã m-am lãsat antrenat în şirul ei, fãrã sã mã mai gândesc la tren sau la altele. În timp ce bãtrânul îmi citea eu priveam foile pe care le rãsfoia, una dupã altã, iar de la un timp nu mai auzeam glasul cititorului decât foarte vag, venind ca dintr-o mare depãrtare. În schimb, literele şi cuvintele acelea pe care le priveam cãpãtau viaţã, se mişcau, se unduiau, se transformau în imagini, senzaţii, gânduri şi simţiri, apoi eu am devenit parte din poveste, trãiam alãturi de eroii ei,eram chiar unul dintre aceştia. Auzeam vocile altor personaje ce mi se adresau într-o limbã ce-mi era atât de familiarã, deşi cu accente aspre, guturale. Simţeam lumina stranie a acelor tãrâmuri pe care le cutreieram, setea, foamea, durerea şi plãcerea unor clipe de relaxare. Mai presus de toate simţeam moliciunea luminoasã şi caldã a trupului femeii pe care o iubeam, mã îmbãtãm cu mirosul ei plin de o nostalgicã chemare,mã scufundãm în voluptãţi pe care doar ea mi le putea da, dar mã mistuia şi focul de iad al geloziei şi setei de rãzbunare, iar aripa morţii fâlfâia tot mai des în gândurile mele. Într-o dimineaţã am ucis-o pe femeia iubitã. Dragostea ucisã ȋmi sleise trupul şi-mi tulburase mintea, dar setea de putere şi mãrire, pe care mereu o avusesem şi dorinţa de rãzbunare pe rivalul meu îmi dãdeau tãrie. Mã înfioram la zgomotul fãcut de sãbiile ce tãiau braţe şi loveau platoşe, la vâjâitul suliţelor aruncate spre trupurile oştenilor.
Mirosul sângelui vãrsat în luptã mã înfierbânta, mã invrajbea şi mai tare împotriva rivalului meu şi a oamenilor sãi. Doream sã ajung cât mai repede faţã în faţã cu el,conducãtorul cetei adverse de rãzboinici şi pentru asta îmi fãuream cu furie drum cu sabia printre trupuri din care sângele ţâşnea şuvoaie, amintindu-mi de gâlgâitul sângelui femeii pe care o iubisem şi pe care o ucisesem înfigându-i pumnalul în inimã, dupã o ultima noapte de dragoste. Dar el avea sã plãteascã pentru toate, apoi nimeni nu-mi va sta în cale, chiar dacã am ucis dragostea.Când ne-am aflat unul în faţa altuia am lovit în aceeaşi clipã,privindu-ne în ochi. Am simţit arsura fierului ce-mi strãbãtuse trupul, am avut sentimental cã toate se clatinã în jurul meu şi cã lucrurile îşi pierd consitenta, dar l-am vãzut şi pe el cãzând lângã mine în colbul înroşit de atâta sânge, iar înainte de a muri amândoi l-am auzit şoptindu-mi:" Ce demon ţi-a întunecat minţile de a nu ai crezut-o cã sun fratele ei şi nu doream amândoi altceva decât sã te ajutãm în dorinţa ta de mãrire?"
Bãtrânul anticar a tãcut, iar literele şi cuvintele de pe palidele foi şi-au încetat tumultul, reluindu-şi locul în textul scris în acea limba necunoscutã.Vraja s-a destrãmat, iar eu am rãmas ameţit de acea poveste în care nu ştiam cine este el şi cine sunt eu, care este legãturã dintre noi.
Anticarul a închis cartea şi, parcã citindu-mi gândurile rãvãşite de atâtea întrebãri,mi-a spus:
-Nimic nou sub soare, cum zice o vorba înţeleaptã, dar efemerul clipei prezente trebuie trãit cu acea puternicã angajare ce te face imun la boala de a nu-ţi afla locul şi timpul;altfel vei fi un veşnic rãtãcitor.
A dispãrut apoi pe o uşa aflatã în spatele unei draperii,ducând cu el acea carte stranie, iar eu m-am trezit în stradã,confuz,bântuit de gânduri ce nu pãreau sã aibã sens. Dupã un timp mi-am amintit unde eram şi cã trebuia sã prind un tren, iar când m-am uitat la ceas am rãmas şi mai uimit, cãci trecuserã doar câteva minute de când intrasem în acel anticariat.
Pau Spanu
