Toamna la oraş
Pe strãzi se-aşterne foşnetul uşor,
Frunzele danseazã-n ritm uşor de dor,
Copacii goi îşi pleacã-ncet coroana,
Sub paşii grãbiţi se aşterne toamna.
Pavajul rece, stropit de ploaie finã,
Oglindeşte cerul într-o luminã strãinã,
Vitrinile se-aprind, umbrele se-nchid,
Oraşul e tãcut, dar viu, şi parcã lin.
Pe bulevarde, lumea trece-n graba mare,
Sub cerul cenuşiu, plin de culoare,
E toamnã peste tot, în clãdiri şi-n suflet,
Cu frunze arãmii şi vânt ce le împrãştie-n urlet.
În parc, bãncile-s goale, reci de-nsingurare,
Doar vântul cântã, fãcând ecou în zare,
Iar oraşul tresare, sub cerul blând şi gol,
În toamna sa tãcutã, se scurge ca un sol.
Dar între claxoane, ploaie şi-aşteptare,
Oraşul meu se pierde-n bruma care doare,
E toamnã peste tot, în stradã şi-n vitraliu,
Şi-n frunze ce se pierd în dansul lor fragil.
|
