In fiece zi a vieţilor noastre
pe dealul Golgotei, timid, noi urcãm.
Iar unii mai poartã o cruce in spate
pe care noi toţi greutãţi atârnãm.
Pe pietre bãtrîne, cu tãlpile goale,
în şfichiuri de bici, ne târâm zi de zi,
în coruri de bocet si gesturi banale
în indiferenţã, uimire si spaimã,
deşi calea-i lungã, abruptã, ne cheamã
întâmplarea, destinul? nicicând nu vom şti.
Urechea de-atingi de lespedea rece
te va arde în suflet, prin carne şi os
o clipã-efemerã, şi vei înţelege
cã viaţa ta nu e de prisos.
La zidul de vest sã ne strângem în noapte
(aici Dumnezeu a pãşit pe pãmânt)
atenţi la vibraţii subtile şi şoapte
noi cei banali, ai morţii egali.
