eterne zbateri de-o zi
prin sufletul meu infinit
zboarã precum un stol aiurea
de fantastice libelule
pe când inima adunã albastrul
risipind
când un soare templu
când o punte cãpãtâi
suspendatelor frãmântãri
contra unui troc cu ziua de ieri
pentru noaptea de mâine
în fapt
doar mãsuri fãrã nicio mãsurã
tainicelor suspine cãrãmidã
pentru o zidire cãtre cer
din pãmânt şi lacrimi
niciodatã destul blestem
sfidãtoarelor chemãri
apoi adun cu grijã
aripile de vis
şi învãţ prãbuşirea
