Între rãu şi bine, iatã, n-avem timp sã mai alegem
Tot cu ochii pe ecrane, istoviţi de nemişcare
Fãrã niciun chef de muncã, neavând cum sã-nţelegen
Cã prin noi nimicul creşte şi se face tot mai mare
Amintiri din vremi trecute nu ne mai intereseazã
Doar prezentul ne e rege chiar de nu-i deloc frumos
O minciunã prea fardatã care cântã şi danseazã
Într-un circ în care suntem spectatori fãrã folos
Prea puţini se mai adunã sã se roage cãtre cer
Tot mai mulţi, cuprinşi de urã, vor sã meargã la rãzboi
Nori bezmetici se transformã în furtuni ce nu mai pier
Gândurile noastre toate parcã-s pline de noroi
De nebuni condusã-i lumea pe un drum ce nu-i al ei
Fãrã urmã de iubire, neavând vreun ţel sau crez
Banul, faima şi trufia fiind singuri dumnezei...
Eu mã-ntreb plin de tristeţe, oare nu cumva visez?
