Frumoase flori din vaza mea banalã,
De dorul meu v-aţi ofilit şi voi,
Iar eu simţeam durerea visceralã,
Cãci am lipsit deâ€"acasã, de luni pânã joi.
Triste au fost şi florile-n grãdinã,
Cãci le-au lipsit şi ploaia şi privirea mea;
Le-au scaldat razele de lunã plinã,
Însã iubirea mea imensã le lipsea.
Totul acum îmi pare cã-i altfel:
Parc-am lipsit de ani întregi de-acasã,
Şi orice pom din curte-a suferit şi el,
Iar iarba-i mare, s-a fãcut de coasã.
Trãind în simbiozã cu grãdina mea,
Şi casa, curtea, habitatul meu,
Cum sã trãiesc departe? N-aş putea!
De toatea astea mã despart cu greu.
Şi dacã totuşi soarta-mi va impune
Sã mã despart de colţul meu de rai,
Inima aici îmi va rãmâne,
La poalele acestui mândru plai.
Numai când moarteaâ€"mi va servi pelinul,
Va trece tragic peste voia mea
Şi-mi va curma în mod barbar destinul,
Atunci eu domiciliu-mi voi schimba.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Multumesc Costel, stiu ca esti la fel de sentimental ca si mine. Seara buna!
