Peste lanul cu maci şi rapiţã-n floare,
Ca şi Fata Morgana pluteai
Şi dansând printre raze de soare
Şi rouã, un cântec de dor fredonai.
Erai o crãiasã din floare şi rouã
Cu chip maiestos ca de zeie,
Din lumea greu accesibilã nouã,
Erai deopotrivã mister şi femeie.
Pãrul lung unduia despletit
Ca o palã de vânt peste flori,
Tu bãlaie în lanul abia înflorit,
Deşi soare, erai cu capul în nori.
Şi voiam sã te-ajung cu privirea,
Dar contopitã cu lanul erai,
Inimii îi smţeam frãmântarea,
Era greu sã te-ajung cãci zburai.
Te-ai oprit unde lanul în floare
Se oglindea în lacul cu nuferi,
Aveai ochii tãioşi de cicoare
Şi priviri cu luciri de luceferi.
Te priveam fascinat în tãcerea
De pe malul şi el cu cicoare,
Şi mi-ai şoptit: mã numesc Fericirea!
Mama mea este câmpia în floare,
Tatãl meu este lacul cu nuferi:
Sunt copilul din flori, dar legitim,
Nu mã atinge caci ai sã suferi:
Sunt trecãtoare, n-ai cum sã-mi fii intim.
Am aţipit obosit de atâta feerie;
Când m-am trezit eram singur pe mal…
Doar îmi spuseseşi cã nu stai o vecie,
Din nou eram însingurat şi banal.
Dacã mergeţi în lanul în floare
Strigaţi-o!... Fericirea o cheamã!
Sã nu uitaţi cã e trecãtoare,
Sã nu aţipiţi cãci se destramã!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Versurile tale sunt tare romantice, poemele melodioase incanta cititorul. stiu ca iti doresti un volum din simturi elementare, daca ai cont pe facebook putem sa vorbim acolo Mihaela Meravei este nikul..te astept :)