În România, cândva o ţarã cu rost,
Românul decade şi-o duce mai prost,
Robit şi ros de boli şi dureri,
Românul plânge azi dupã ziua de ieri.
Parcã ni-i jenã sã fim patrioţi,
Pârjoliţi suntem de o mâna de hoţi.
Ne-a prins somnul, suntem adormiţi,
Nu pricepem cã suntem prigoniţi.
Parcã drogaţi, pricepem târziu,
Cãci din somn, ne trezim în pustiu.
Pentu noi, himerã e ziua de mâine,
Ne mulţumim cu o coajã de pâine;
Te trezeşte române şi încearcã sã vezi,
Cum coaja-ţi aruncã precum la câini maidanezi!
Fericit votezi cãci ai primit de pomanã,
O coajã, trei mici şi poşircã-ntr-o canã,
Ce-ţi va ţine de foame şi sete-n pustiu
Patru ani, când vei mai primi acelaşi meniu;
Te trezeşte române cãci ţara te-aşteaptã
S-o câştigi prin luptã-nţeleaptã;
Trezeşte-te! Încearcã acum sã-nţelegi:
Roadele ţãrii, doar tu ai dreptul sã le culegi,
Nu te-amãgi cu pomanã, nu-i drept!
Cu demnitate sã strângi tricolorul la piept,
Când ţara e plinã de aur şi grâne,
Citeşte, ascultã imnul ţãrii: Deşteaptã-te Române!
Ai dreptate Nicu, totul depinde de noi şi de respectul pe care îl avem (sau nu) pentru noi înşine, ceilalţi, culturã, istorie ...cred cã boala de care suferã ţara asta e lipsa de bun simţ.
