Era frig şi ploua mult fãrã rost,
Rãmãsesem singur pe stradã,
Cãutând disperat adãpost
Am intrat la tine-n ogradã.
Am bãtut uşor în fereastrã,
Era noapte, destul de târziu,
Aprinzând lumina albastrã
Te-am zãrit în capotul roziu.
Ai deschis, m-ai poftit ca sã vin,
Era cald, mirosea a mãr copt,
Era minunat, totul divin,
Pendula bãtea ora opt.
Ardeau încã lemnele-n cãmin,
Am adus canapeaua la foc,
Se revãrsa lumina carmin,
Iar la grinzi atârna busuioc.
Ai adus ceaiul cald, parfumat,
Ghemuiţi amândoi pe divan,
Noian de amintiri au urmat;
Nu ne mai întâlnisem de-un an.
Fiindcã ploaia fãcuse minuni
Şi ne-a strâns pe-amândoi la un loc,
Fericiţi, incurabili nebuni,
Am stat noaptea-ntreagã la foc.
|
