Nu vã-ntristaţi de plec şi-o sã vã las,
Suntem prea mulţi şi tot ce-i prea mult stricã,
Eu vã urez de pe-acuma bun rãmas,
Suntem prea mulţi, planeta noastrã-i micã!
Sus, în esenţe mici s-au dus strãbunii,
Esenţele din Duh ce se ridicã,
Ei ne-au lãsat în vetre-aprinşi cãrbunii
Şi au plecat, planeta noastrã-i micã!
Nu luãm ceva de pe planetã-albastrã,
Lutul rãmâne, nu luãm nimicã,
Din viaţã luãm numai esenţa noastrã;
Nu mai e loc, planetã noastrã-i micã!
Nu-i viaţã veşnicã deci pe pãmânt,
Cândva plecãm, sã nu ne fie fricã,
Pornim pe rând pe aripi largi de vânt
Cãci nu e loc, planeta noastrã-i micã!
Nu mai e loc de-atâta rãutate,
Din zi în zi viaţa se complicã,
Vor unii tot şi nu ţin cont de frate,
Nu mai e loc, planeta noastrã-i micã!
