Liniştea zmeurie, benignã,
se rotea ca o insectã
care cerceta docilã
felii de veşnicie,
mugurii luminii puse la dospit,
şi tot vâjâia în abajurul vesperal.
În fractalul acestei nemãrginiri,
pe retina crepuscularã,
desena cu tuş sepia
amintiri cu filamente de dor,
lanţuri nesfârşite de visuri
developate în camera cu ferestre oarbe,
iar noi pãtrundeam gradat
liniştea zmeurie
şi toate straturile devenirii noastre,
conştienţi fiind
cã trebuie sã terminãm jocul
zâmbind.
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Adevãrat, e un joc dulce-amar flancat de ea, de aceastã linişte zmeurie...Mulţumesc mult pentru popas, Liliana! Îmbrãţişãri!
Bine te-am regãsit Mihaela.Jocul tãu de-a liniştea este mai profund decât laşi sã parã. Este poate o durere pe care o maschezi.Dar optimist durerea este benignã.O sã treacã. Citit, plãcut,îmbrãţişat autoarea!