În Valea Plângerii, sub salcia pletoasã,
Reginã între pãsãri, o lebãdã frumoasã,
Stingherã se plimba pe lac sub clar de lunã
Îşi aştepta sorocul, simţea cã o sã vinã.
Cu aripile strânse, privirea aplecatã,
Ea suspina la apa ce o ţinea legatã,
Durerea ei se transforma în perle,
Şi se strângea în scoici, atâtea zile grele.
Tãcutã nopţi la rând a dezlegat misterul
Era timpul pierdut, o învinsese dorul.
Întinse gâtu-i zvelt spre luna rãsãritã,
Bãtãi de aripi lungi, în valea pãrãsitã
Un cântec lung, duios se auzea departe
Cu graţie divina se îndrepta spre moarte.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
mulţumesc! lebãda este pasarea care mã fascineazã. Se spune ca înainte de moarte în loc sa ţipe cântã şi o face într-un mod deosebit.
O poezie simbol a vietii si suferintelor pamantesti si a desprinderii vietii de aceasta vale numita pamant si inaltarea spirituala pe alte cote mai inalte. M-a impresionat!
