În straie nobile din purpurã şi aur,
Cu fruntea-mpodobitã de frunze mici de laur,
O pasãre fecioarã trãia doar pentru soare,
Dar nu putea ajunge la sfera orbitoare.
-Tu, pasãre mãiastrã, de mine te fereşte,
A mea iubire oarbã, pe zi ce trece, creşte!
Îndrãgostit de ea, o Phoenix, muritoare,
Ştia cã, dac-o atinge, o pierde în vâltoare.
O ultimã cântare catre iubitul soare,
E ultima dorinţã a pãsãrii ce moare.
Cu graţie solarã o-mbrãţişeazã-n cuib,
Ea îi danseazã-n flãcãri şi ochii ei se-nchid.
În cuibul pregãtit cu smirnã şi tãmâie,
Rãmâne-o dârã finã de pulbere-arãmie.
Se-opreşte timpu-n loc, iar pasãrea dispare
În Univers se-nalţã şi din cenuşã apare.
O pasãre sublimã în straie purpurii
Cu fruntea-mpodobitã de pene aurii.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Imi place versul. Ritmat,rimat, clasic, profund. Revin cu drag!
