Autor:	Victor Bragagiu ( bragagiu ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Despre Dragoste

Triunghiurile despãrţirii Care-s atât de populare Romantica mãruntã-a firii, Iubirea care numai moare. O ”ea” şi ”doi” nuntind câineşte Un ”el” şi ”douã”-n gelozie, Dar câţi bãlos migind hoţeşte De - ce-o sã fie?.. ce-o sã fie?.. O întâmplare în cireadã De masculini şi de femele Când ceilalţi vor ceva sã vadã În nerozia de manele. Dovada cã suntem maimuţe Doar nepãroase, se-nţelege Şi ”ele” sunt aşa drãguţe, Iar ”ei” sfãrâmãtori de lege. O tragedie se întâmplã Pe care o pofteşte-o gloatã Când în pustiul dupã tâmplã E-o excitare pentru ceartã. Se scriu, se scriu, se scriu romane Cu stihuleţe de duzinã Pe care vestegite doamne Şi domni prostuţi le tot îngânã. Iar Dragostea e uriaşã, Iarã Iubirea e plãpândã Când cu o inimã gingaşã E sincerã inima blândã. Încredinţându-şi Universul Un bob de rouã şi de sincer Doi scriu în sufletul lor versul Ca-n infinit sã îl ridice. Dar câtã fricã-n ei e, Doamne, Însã tot iartã sã-ndrãzneascã Şi ambii sunt atât de oameni În mãreţia omeneascã. Nu-i numai strângere de mânã Sau foame slutã de carnalã Din douã suflete-o luminã Va trece lumea care-nşalã. Nu mai existã vreo putere Sã vrea a le-ndrãzni în faţã În fericire şi durere Vor mulţumi etern de Viaţã. O biruinţã peste rituri Şi peste întâmplãri mãrunte Şi câte mituri, câte mituri Vor râde pletele cãrunte. Ea şi-a-ntãrit soţul în toate, El a-nãlţat oricând nevasta Şi Dumnezeu le spune frate: ”Oameni sunteţi în viaţa asta! O veşnicie e-nainte Fiindcã o aveţi cu traiul Şi nu-s mulţime de cuvinte, Ci un Cuvânt ce zice raiul.” Iar cei cu-o ieftinã poemã În perindarea lor se vaitã Când murdãria de boghemã Aplaudã nuntit de haitã. Dar când auzi ce vor sã spuie Cum înhãitãri se înfiripã Seama îţi dai - nimicul nu e Mai mult de cât bulbuc de-o clipã. Frumos lucindu-şi curcubeul, Ci ”pliosc” - istoria-i nimicã, Însã iar catã nãtãrãul O nouã formã de beşicã. În bulbucirile aceste Se cautã viaţã realã, Dar ea n-ajunge nici poveste Plesnindu-şi golul sãu de falã. Iubita mea, ne cheamã cerul În orice clipã-a vieţii noastre Cu noi trãieşte Adevãrul Ce ne aratã zãri albastre. Şi noi îl credem cum ne credem Cãci strãveziu ne este-n inimi, Iar viaţa cântã-atât de verde În azurii ritmuri şi rime. Îţi mulţumesc cã-mi eşti minunea Ce n-o credeam s-o aflu-n lume: Una ne este rugãciunea Care înalţã doar un Nume.

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Atâta timp cât sunt soţi sinceri, care vor sã zideascã Dragostea, Ea va dãinui pe pãmânt fãcându-i pe ziditorii Ei cu-adevãrat fericiţi.	bragagiu
2.	Familia idealã este pe cale de dispariţie...	ellylena
3.	Mulţumesc, Nicu pentru înţelegere. Cred cã eşti şi tu un adept a Vieţii sãnãtoase.	bragagiu
4.	O oda inaltata iubirii, familiei, e specifica unui familist convins ca tine Victore!	Nicu Constantinescu

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]