Autor:	Victor Bragagiu ( bragagiu ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Aud întârziate gâşte...

Tot mai puţine frunze-n ramuri Rãmân bãlãbãnite-n friguri Şi vânturile scapã hamuri Învârtejindu-se prin crânguri. Se pierde fremãtarea toatã De-atâta bronz, de-atâta aur Pestriţã-i calea asfaltatã Parcã în solzii de balaur. Norii s-apleacã grei ca nişte Rãbufnituri din deal în vale, Întârziatul cârd de gâşte Îşi trâmbiţeazã doru-n jale. Strigarea lor cãzând din ceaţã Ca frunzele mi se presarã Şi nu ştiu dacã-i dimineaţã, Şi nu cred cã de-acum e searã. File se duc de-a rostogolul Când pãsãrile rup din margini Şi strigã stolul, strigã stolul Peste-orizontul ce se sparge. Cuvântul cade, frunza picã Durerea lor ţipã-n ruginã Din înãlţimi înspre nimicã, Din creştete spre rãdãcinã. Iar gârliţele-ndurerate Îşi scriu cu vocile lor note Peste frunzişuri colorate Ca foşnitura de bancnote. Eu le-aş culege în buchete Alunecatele înfrângeri Pe geamãt palid de versete Cu glãsuirile de îngeri. Însã se-adunã-n dor durere Cu o ninsoare de tristeţe Şi vreau pe lângã neputere S-adaug vise îndrãzneţe. Aripile-mi ca şi o zare Voiesc sã aibã totu-n sine Umplându-se cu vânt şi Soare Şi-n propoziţii de lumine, În setea dalbã de minune, În cristalinul de speranţe Şi-n rugãciune, rugãciune Ce poate-n cer sã mã înalţe.

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Mulţumesc, Elena!	bragagiu
2.	Comlexitatea toamnei şi a sufletului...	ellylena

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]