Nu cred ca voi fura vreo data cirese. Nu ca
as avea ceva procese de constiinta pentru
incalcarea nu stiu carei porunci …nu, sunt
prea mica sa stiu de procese de constiinta
din cauza de pacat.
Si nici nu ar fi primul,am mai facut unul
ieri cand i-am spus bunicii ca nu merg la
targ, ca ma doare burta. Ea m-a crezut, ba
m-a pus sa mananc si sapte frunze de salcam
sa-mi treaca, apoi s-a urcat in caruta si a
plecat la targ, promitandu-mi un cocos cu
batul in fund, daca ma fac bine. Cred ca nu
a ajuns bunica nici la coltul primei uliti,
ca eram uracata in pod .Sa va spun ce
cautam in pod ...Eram de mult hotarata sa ma
urc in pod, credeam eu ca are bunica ceva
comori ascunse acolo, dar dupa ce s-a certat
ultima data cu bunicul, nu mai m-am dus dupa
comori, m-am dus sa-l ajut pe bunicu’…M-am
hotarat! …Ce mi-a venit? Am sa va spun. De
cate ori incepea bunica sa tolocaie, taca
–taca, bunicul se intuneca la fata, ochii
lui se inegurau si plin de tristete pleca pe
banca de la poarta.Incet, fara graba scotea
o tabachera cu luciu sters de mult, isi
aprindea o ,,nationala’’ si pufaia adanc,
urmarind trist, fumul albastru ce se risipea
ca si amintirile lui. Imi era drag bunicul,
chiar ca era ca un bunic din povesti, inalt
cu plete albe cu mustata ingalbenita de
tutun, cu ochii mari albastri ce te priveau
bland de sub sprancenele stufoase la fel de
albe. Era bland bunicul, dar se necajea
tare, cand il certa bunica si atunci pleca
incet, incet la poarta. Intr-o zi, cand ma
jucam pe marginea santului cu o radasca fara
un picior, am auzit-o pa coana Ana, vecina
mea de peste drum spunandu-i bunicului:
-Ce-i, mai Neclulai? Iar te-ai sfadit cu
Vasilica?Apoi ce sa-ti fac bre, daca ai
urcat sculele in pod !?
Bunicul ii arunca un zambet abia schitat si
isi vedea mai departe de rotocoalele lui de
fum. Eu il priveam pe furis si atunci mi se
nascu in cap ideea, ca trebuie neaparat sa
ma urc in pod, intelegand ca el e batran si
nu mai poate sa urce treptele scarii,ce
duceau in pod. Trebuia sa vad eu care e
treaba cu sculele alea, poate nu s-or mai
certa si poate or fi veseli amandoi, ca tare
bine mai e cand rad bunicii mei!Am urcat in
pod, sa spun drept, cand mi s-agatat prima
panza de paianjen de fata, m-am cam speriat
,dar dragostea pentru bunicul meu necajit
mi-a dat curaj si am inceput sa cotrobai,
uitandu-ma din cand in cand spre ochiul de
geam de unde venea putina lumina din cauza
mustelor ce-si lasase amprenta, dar si a
unui cires batran ca si bunuicul. Doamne,
da’ ce mai era in pod !Ce vrei si ce nu vrei
…oale, ulcele de lut, un fotoliu fara un
picior, un tablou cu o mireasa prafuita
langa un mire intepenit, un scrin din care
iesea maneca unei rochii de catifea, un
gherghef cu ate incurcate, un cal de lemn,
un abac cu bile lipsa si iar ulcele, si iar
un tablou cu o femeie ce-si arata un san,
odhnindu-se pe o stanca. De toate erau,
numai scule de-a lui bunicu nu vedeam.Cred
ca nu avea el nevoie de grebla aia cu coada
rupta?!
Un zgomot infundat m-a facut sa tresar si cu
pasi mici m-am apropiat de geamul podului,
de care se sprijinea ciresul nostru
incarcat, am privit cu teama, ca nu cumva
bunica de grija mea sa se fi intors inapoi
…si atunci am intepenit-ciresul meu …avea
ochi ….doi ochi mari, mari, negri la fel de
mirati ca ai mei. In secunda doi eram pe
scara in jos, am uitat si de bunic si de
scule si de comori …nu vroiam decat sa ajung
afara in lumina soarelui. Am iesit in fata
usii si atunci am vazut ochii ciresului, de
fapt ochii lui Culai, nepotul coanei Ana,
aia de stia ca sculele bunicului sunt in
pod. Fusese la furat cirese,s-a speriat de
mine, eu de el, nici eu nu ma mai urc in
pod, dar cred ca nici el nu mai fura cirese,
dupa spaima pe care am tras-o amandoi.
Bunicul nu mai e. A plecat de mult sa fumeze
linistit pe o banca la poarta raiului. Eu
cumpar mereu cirese de atunci si le impart
de sufletul lui, de sufletul bunicii,cea
care m-a pus intr-o zi sa mananc sapte
frunze de salcam.
|
