....umbre mãtãsoase se nasc din şoapta pãduri şi plutesc în jurul meu şi se dizolvã în adierea vântului apoi se nasc din nou şi mã cheamã spre a pãşi în lumea lor şi mã întind pe iarbã şi privesc scurgerea cerului printre crengile copacilor şi aud zgomot de frunze strivite şi mã ridic într-un cot şi zâmbesc.
Valentina venea spre mine şi purta o rochie albastrã ce pãrea ţesutã de îngeri şi zâmbea şi ea şi pãrul ei,lung şi mãtãsos,plutea în adierea vântului.Şi se aseazã lângã mine şi mã sarutã şi stârnit de dorinţã,preiau iniţiativa şi ne îmbrãţişãm şi ne rasucim pe iarba mãtãsoasã şi trupurile noastre încearcã sã se consume....Şi ne oprim sfârşind lungul sãrut şi o privesc în ochii şi simt cã mã scufund în irişi ei şi ea zâmbeşte şi îşi trece degetul mâini drepte,peste buzele mele.
-Ti-a fost dor de mine?
-Da rãspund eu mângâindu-i obrazul,eşti superbã iar albastrul accentuaezã puritatea ta şi da-mi voie sã-ţi spun,eşti de o frumuseţe virginala!...
-Da zise Valentina zâmbind,eu sunt purã,sunt o nimfã şi tu eşti Apollo!
-Şi voi savura puritatea ta zic eu şi mâna-mi alunecã pe trupul ei şi se scurge pe piciorul ei şi urcã uşor spre profunzimile ascunse de valul albastru,mãtasos şi calm...
-Obraznicule zise Valentina zâmbind şi-mi apucã mâna şi o aşezã pe obrazul ei,întodeauna cauţi plãcerea fizicã!
-Existã şi o altfel de plãcere întreb eu jucându-mã cu parul ei.
-Da zise ea şi se ridicã de pe iarbã şi se aşezã cu spatele la mine şi timp de câteva secunde îi admir pãrul şi umeri apoi îmi aprind o ţigarã.
-Dã-mi un exemplu de plãcere care sã nu fie fizicã zic eu şi expir fumul într-un nor albãstrui ce se destramã în adierea vãntului.
-Pãi...zise Valentina zâmbind,plãcerea de a te gândi la persoana iubitã,e o plãcere celebralã şi nu se bazeazã pe plãcerea trupeascã!
-Nu se bazeazã pe plãcerea trupeascã zic eu dar se bazeazã pe amintirea ei!
-Ai dreptate zise Valentina şi se întinse lângã mine şi îsi aşezã capul pe umãrul meu,oare unde ne va duce viaţa?
-Nu trebuie sã gândim atât de departe,trebuie sã trãim prezentul zic eu şi arunc chiştocul ţigãri apoi o sãrut uşor,în timp ce mâna mea stângã adoarme pe sânul ei şi e trezitã de mâna ei ce se opune timid.Dar eu insist şi mâna mea coboarã spre abdomen şi respiratia ei se contopeşte cu dorinţa ce zvâcneşte violent,în trupul meu.
Şi simţind cã e pe cale sã cedeze dorinţei de a fi iubitã,Valentina se ridicã de pe iarbã şi se sprijini cu spatele de trunchiul ştejarului din apropiere şi îşi aprinse o ţigarã în timp ce eu ramân întins pe iarbã şi-i admir frumuseţea apoi închid ochii şi zâmbesc întunericului...
-La ce te gândeşti mã întrebã Valentina cercetându-mi chipul .
-Imi imaginez cã m-am contopit cu tacerea şi-ţi îmbrac trupul cu trupul meu zic eu şi deschid ochii şi mã ridic de pe iarbã şi mã apropii de ea şi-mi aşez mâinile pe trunchiul ştejarului şi-mi lipesc fruntea de fruntea ei,te iubesc atât de mult încât....
-Ştiu zise ea pierzându-se în ochii mei şi îşi aşezã mâinile pe obraji mei şi mã sarutã cu tandreţe,dorind sã se dizolve în trupul meu...
Şi zgomotul frunzelor strivite,se transformã într-un val şi se izbi de noi,frângând aripile dorintei şi Valentina evadã din braţele mele şi chicotind,alergã spre liziera paduri în timp ce eu rãmân pe loc şi o privesc cum se dizolvã în verdele paduri apoi îmi aprind o tigarã şi mã sprijin de trunchiul ştejarului şi-l privesc pe strãinul ce se apropie de mine.
Poartã o pereche de pantaloni peticiţi iar camaşa muldarã e încheiatã la doi nasturi si fluturã în adierea vãntului.Pe cap poarta o pãlãrie decoloratã iar în mâna dreaptã duce o sacoşã de iutã.Şi cercetându-i chipul acoperit de ruienele bãtrâneţi,realizez cã nu locuieşte în sat şi-i zâmbesc iar el rãspunde cu un zâmbet,zâmbetului meu şi se apropie de mine.
-Tinere,ai vreo ţigarã în plus mã întreabã strãintul asezând sacoşa pe pamânt.
-Da rãspund eu şi-i întind pachetul.
-Te superi dacã iau douã?
-Nu,i-a câte doreşti!
Batrânul zâmbi şi luã douã ţigari din pachet apoi îmi înapoie pachetul şi îşi aprinse o tigarã.
-Nu eşti de prin partea locului zic eu pentru a frânge tãcerea.
-Nu!...sunt un calãtor zise batrânul privind padurea ce parcã vibra şi dizolva glasul sãu.
-Şi unde vrei sã ajungi întreb eu farã un rost anume.
-Nu am o destinaţie,merg unde mã duce drumul şi crede-mã ca a fost o calatorie frumoasã zise bãtrânul zâmbind şi am vazut multe...
-Şi eu visez sã calatoresc!...
-Şi ce te reţine?
-Prezentul zic eu şi-mi aprind o tigarã,prezentul ãsta mã preseazã sã-mi plãnuiesc viitorul!
-Şi vrei sã-ţi petreci viitorul,alaturi de ea?
-Da zic eu surprins de întrebarea lui,m-ai vãzut în timp ce o sãrutam?
-Da,am vãzut ca vã iubeaţi şi intenţionat am facut zgomot şi sper cã prezenţa mea,nu a semãnat supãrare în sufletul tãu!
-Nu,n-ai sãdit supãrare în sufletul meu!
-Atunci pot pleca zise bãtrânul şi-mi zâmbi şi nu uita,dragostea are preţul ei iar Valentina te iubeşte şi sper cã dragostea voastrã va evolua!
-Stai zic eu surprins,de unde şti numele ei?...
Bãtrânul nu-mi rãspunde şi-mi întoarce spatele şi se îndepãrteazã şi vântul îl urmeazã şi ciripitul pãsarelelor se înteţeşte iar eu pornesc pe drumul ce mã va duce spre viitorul meu....
