|
|
Anunţ:
Antologie literară colectivă
| |
| [
POEZIE ] |
Victor Bragagiu |
Pãşind prin Ghetsimani |
| |
Îmi pãtrunde pânã-n cuget frigul,
Haina-mi este jilavã în vânt,
Doamne, Tatã, sunt atât de singur
În aceastã beznã pe pãmânt.
Luna-i adormitã pe gherghefuri,
Ţesãtura-n nouri a pãtruns,
Prind în palme raze de luceferi,
Însã-n ele nu-i nici un rãspuns.
Umbrele mãnâncã din secunde
Ca sã piarã-mprospãtatul nou,
Singur mie doar îmi pot rãspunde
Cãci pierdui şi urma de ecou.
Caut un cuvânt care sã spere
Numai nu o lege de bigot
Degetele-mi pipãie-ntuneric -
Altceva ca sã gãsesc nu pot.
Lacãte mã latrã din belciuge,
Geme-ncet un zvon bisericesc -
O luminã micã mi-ar ajunge
Ca sã pot cu ochii sã-i vorbesc.
Noaptea însã numai se îngroaşã
De tãişu-i rece mic m-am strâns,
Nu rãsunã plânsete din faşã,
Din sicrie nu rãzbate-un plâns.
De-ar ţipa chiar şi cu rãutate
Mãcar cucuveaua din stejari -
M-oglindesc doar în singurãtate
Prins întreg în ochii ei cei mari.
Ştiu cã îngeri smulg din lan neghine
Şi îndrepţi umili şi doborâţi,
Te-aş striga, dar parcã mi-i ruşine
Cã sunt alţii mult mai necãjiţi.
Eu mã ţin, Pãrinte, pe picioare
Şi pe Cale încã merg şi... vin...
Doar un picur de-aş primi de Soare...
Dar mai rãbd cãci vreau aşa puţin...
|
| |
| Data
înregistrãrii textului:
21.10.2014 |
| Numãr
accesãri / comentarii:
801 /
6 |
| |
|
«Cenaclul
Literar Online» |
«Noduri
şi Semne» |
|
|
|
|
|
