pot sã port
lumina lunii în piatra de inel
tulburatã de propriul cules
ochii rotunzi pot sã-i deschid
însetaţi de apele albe ale iazului
pot îneca în raze ploaia de luminã
lasatã în urma zborului
printre cireşii din grãdinã
cu poala rochiei
pot rãsturna inimile noastre
pe rând sã le azvârl în amintiri
de lanţuri legatã pânã la brâu
pot sã vorbesc
cu drumul sã-l împarţi cu mine
-ce poate ca şi noi sã moarã-
dar
nu pot sã iubesc tãcerea din ecou
