mã întreb
rãsucesc viaţa
mai închid o durere
renunţ cu bucurie la încã o speranţã
de fapt aleg sã-mi fie fricã de vise
le omor cu vitejie
aşa numesc eu laşitatea
apoi eroic mã urc pe un soclu de sticlã
de unde strivesc aripi de înger
***
sunt prizonierul vieţii mele
locuiesc cu emfazã într-un viitor cadavru
suma materialã a existenţei
o împart la limita pãtrunsã a gândirii
nu mã mai întreb de ce am obosit sã fiu copil
mãcar aveam libertatea fabulaţiei
trãiam poveştile cu ochii deschişi
lumea era cum inima mea o cânta
***
sufletele locuiesc în iubire
ştiu muzicã şi danseazã
eu rup orice logicã
aleg sã nu mã mai doarã gândul
dãruiesc fericire lacrimilor
risipesc coliviile cu nerãspunsuri
dezleg de inutilitate eternitatea
şi trãiesc clipa
nici o închisoare nu îmi poate opri gândul
eu sunt singurul care pot alege sã nu fiu liber
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
cum spuneai
nu ai de ales
esti liber
trebuie doar sa vezi usa deschisa in colivie
cat priveste inchisorile, nu ai vrea sa stii cum e acolo, dar inteleg sensul figurativ al versului tau...mi-au placut si m-ai cucerit pentru a mia oara cu "sufletele locuiesc in iubire"...poate fi ceva mai minunat, mai perfect de atat? nu!felicitari! cu mare drag.
Acum douã secunde comentam un pastel puşin mai optimist (elsis)
Versurile tale nu au egal în profunzime şi analizã existenţialã. Dar dacã ai fi fericit şi vesel într-o grãdinã a raiului pe pãmânt, iubit şi iubind într-o
reciprocitate perfectã, cum ar fi versul tãu? (vezi Arghezi... din bube, mucegaiuri şi noroi...)