ca un shaman în plinã meditaţie levitând oportunitãţi...
Privirea-i goalã, se umple de adâncuri,
albastre, negre...
Nu le mai putea distinge sau evalua cãldura,
erau doar proaspete.
Şerpi nemişcaţi pe pãmântul arid,
elegant încovoiau iarba
rupând tãceri...
â€ţOdatã am învãţat şi eu sã aplec iarba,
în melodii unice,
muzicã de Bach,
în competiţii mereu pierdute...â€
Maia ştia cel mai bine sã stea lângã ziduri,
mereu în aceeaşi cãmaşã neagrã,
picioarele goale,
speriatã de verdele rece...
Muşchi şi licheni îi alunecã pe frunte...
Atingerile rochiei de voal şi brocard,
nu o mai recunosc...
Şarpele,
cuţit înfipt în orhidea
care-şi smulge singura petalele
în reverberaţii,
de senin...
Cu ce se mai poate mãsura,
zidul?
03.03.2012
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
multumesc mult...este de bine atunci...o seara de vissss