O linişte perfectã, de început senin,
Nimic nu se clinteşte din tot ce înconjoarã
Desferecata poartã eternã şi bizarã
A douã lumi ajunse pãrtaşe-ntru destin.
O mare încleştatã cu Dunãrea, stãpâne
Pe zestrea primenitã-n fiece an cu trudã
Par un tablou ce poate mişcarea sã ascundã
În miezul de tãcere al clipei fãrã nume.
În miezul de tãcere al clipei fãrã nume
O linişte perfectã, de început senin,
Sã îţi deschidã poarta eternã cãtre lume
Şi zestrea primenitã rãmânã-ţi în destin!
