pânã mai ieri
eram un refugiat printre idei
acum alerg dupã ele zadarnic şi monoton
pe singurul drum posibil de urmat
ca al unui fir de nisip
din marea clepsidrã a lui Dumnezeu
deseori mã-ntreb
la ce bun un strigãt într-o clipã
la ce bun zbuciumul absurd
fuga dupã cuvinte
dacã viaţa ar fi o cãdere
iar moartea oprelişte de timp
nu m-aş mai repezi atât dupã emoţii
de sãrit inima din piept
aş mai pãstra şi pentru veşnicia de dupã
dar cine ştie ce inimã îmi va bate atunci
