Eu cred cu tãrie cã literatura în general este o modalitate de a ajunge la tine însuţi. În mod special însã, poezia este cea care croieşte drumul cãtre sine. Nu existã o formã mai potrivitã de cunoaştere şi exprimare a trãirilor decât poezia. Omul este o fiinţã complexã prin manifestãrile sale sufleteşti. De-a lungul vremii el a simţit nevoia sã se exprime în diferite feluri ajungând la suprema expresie lãuntricã â€" poezia. Dar ce mai înseamnã astãzi literatura pentru cei mai mulţi dintre oameni? Iatã o întrebare al cãrei rãspuns nu prea ni-l dorim deoarece îl intuim întrucâtva.
Cei mai mulţi tineri o evitã din diverse motive. Unul dintre ele şi principalul tot odatã, ar fi acela cã lumea cuvintelor este una anostã, searbãdã, fãrã nimic spectaculos în ea, greoaie şi de neînţeles. E un clişeu fals de gândire la care aderã din ce în ce mai mulţi tineri. Pânã nu demult nici eu nu eram o excepţie. Ca şi celorlalţi colegi de liceu şi mie mi se înfingea în minte acelaşi cliseu. Trebuiau învãţate mii de fraze, despre poeziile şi romanele autorilor pe care îi studiam, toate gândite şi scrise de altcineva. Zeci de comentarii atât de tehnice si reci încât îti venea sã-ţi iei câmpii. În mintea mea era doar o adunãturã de fraze complicate pe care le rosteam fãrã ca înainte sã le fi înţeles cu adevãrat. Însã trebuia sã mã supun întregului “calvarâ€. “La BAC, notele de 9 şi 10 se obţin numai studiind criticã literarã serioasã, ne spunea profesorul de limbã şi literaturã românãâ€
Literatura are menirea de a-i face pe oameni fericiţi nu de a-i transforma în nişte roboţi încruntaţi. Nimeni nu mi-a spus vreodata acest lucru. Aveam sã-l aflu singur, mai târziu. A te cunoaşte pe tine însuţi este esenţial. A te exprima apoi prin mijloacele pe care literatura ţi le oferã este o împlinire sufleteascã pe care nu mulţi au şansa de a o simţi.
Am început sã citesc ca sã-mi alung frustrãrile şi unele gânduri care nu-mi dãdeau pace. Simţeam cum încet, încet cuvintele mã transformau într-un refugiat (în înţelesul bun al cuvântului). Simţeam un soi de abstragere dintr-o lume a grijilor şi a frustrãrilor într-o lume plãcutã, caldã pe care începeam s-o îndrãgesc tot mai mult. Mã plimbam ore în şir prin cãrţi, sãrind dintr-un cuvânt în altul, savurând înţelesul lor. Citeam totuşi puţin dar îmi plãcea iar teama cã aveam sã mã transform într-un ciudat rupt de lume nu putea fi mai mare decât satisfacţia pe care cititul mi-o dãdea.
Mai apoi am simtit nevoia si am indrãznit sã exprim la randu-mi.
