a capãtul nopţii cãlãtorul îşi începe drumul
Un glas însângereazã viitorul sosit pe cãi sterpe
Şi se fãcu Luminã !
Adevãrul se vrea rostit în dimineţile crinilor sfâşiaţi de zborul crisalidei
În rãcoarea liniştii creşte asemenea nuferilor pe oglinda apei
Şi Lumina cântã!
Chipul lui poartã lacrima celui învins
Şi ochii lui plutesc printre petalele florii albastre fulgeratã de raza stelei pustii
Şi Lumina plânge!
Cuvintele sunt oarbe rãtãcind printre faldurile nopţii din noi
Ostenitã lumina îşi reazemã tâmpla de creasta muntelui chemat ca martor al credinţei
Şi Lumina râde!
Plânsul smochinului uscat zdruncinã bucuria orbului vindecat
Printre crengile uscate pasãrea fericirii îşi cautã trecutul
Şi Lumina ne înconjoarã!
Ostenit gândul se ascunde în vise
Peste cântecul credinţei se suprapune glasul neadevãrului
Şi Lumina suspinã!
Printre pietrele nepãsãrii floarea dragostei învie
Spaimele nopţii rãmân ascunse în peştera liliecilor
Iar glasul Învãţãtorului, pe aripile fluturelui de rouã, se îndreaptã spre amiazã
Şi Lumina lumineazã!
Frumuseţea sã fie trupul înţelepciunii
Raza soarelui îndreaptã trupul crinului rupt de furtunã
Dar sufletul e frate cu veşnicia şi dorul de trup e povarã
Şi Lumina se tânguie!
Alb mesager trece prin aerul ce curge flãmând dupã luminã
Sfinţesc îngerii somnului înalte dimineţi de decembrie
Şi-i Lumina fecioarã!
Ne-am nãscut dintr-o mare iubire
Doritori de devenire pe lespedea nopţii am rãstignit Lumina
Curg cireşii flori de nins peste tânguire sufletului-dangãt de clopot
Şi-i Lumina floare de crin!
În orice sfârşit cloceşte un început
Aşa cum pãdurea îşi plânge vara cu frunze ruginii şi cerul îşi jeleşte lumina ucisã cu stele risipite
Şi Lumina renaşte!
În sãgeatã albã se transformã ea
Sã simţi bucuria tremuratã în trupul pãsãrii de aur al culorilor transformate în Luminã
Şi-i Lumina flacãrã fulgeratã!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Şi orbul a fost orb şi cuvintele sunt oarbe şi poate prea multe flori(nuferi, crini,flori albastre,floarea dragostei,de nins).
